Claudiu Năsui (USR) a vorbit în emisiunea "Ce se Întâmplă" de la DC NEWS TV despre situaţia dezastruoasă a sistemelor de termoficare din marile oraşe, inclusiv din Timişoara, acolo unde primar este chiar un membru USR.
"Un sistem de termoficare nu pică de azi pe mâine, că s-a schimbat directorul sau primarul. Un sistem de termoficare pică în halul în care a picat şi Colterm şi în halul în care e şi în Bucureşti din cauza unor probleme de zeci de ani. Să spui că deodată s-a schimbat primarul şi toate lucrurile astea sunt vina lui, iar cel care înainte a patronat sistemul nu are vină, mi se pare bătaie de joc. E exact cazul 'hoţul care strigă hoţul'. Cei care sunt responsabili pentru dezastru l-au lăsat în ultima secundă, a explodat grenada în mâna altcuiva şi spun că nu se poate, că aceia nu ştiu", a declarat Claudiu Năsui despre situaţia din termoficare.
"Când am făcut armata, pentru că era obligatoriu, dacă îi exploda cuiva grenada în mână, avea ştampila de soldat neinstruit", a replicat Răzvan Dumitrescu.
"Să ştiţi că dacă o companie, ani la rând o căpuşaţi şi în ultima secundă o daţi altcuiva iar tot dezastrul se vede pe mandatul aceluia, nu va fi el de vină. Ci cei care au fost înainte. De asta spun că aceste sisteme nu s-au degradat de când au venit aceşti primari. Soluţia este să găsim alternativă. Dar nu putem remedia peste noapte un lucru care s-a stricat în zeci de ani. Dar putem avea viziune", a mai spus Năsui.
Autoritățile din Timișoara nu au găsit miercuri seara nicio soluție pentru asigurarea necesarului de gaz pentru furnizarea energiei termice și a apei calde, după ce furnizorul cu care ajunseseră la o înțelegere, cu ajutorul ministrului energiei, a renunțat la contract, scrie Mediafax.
Primarul Timișoarei Dominic Fritz a anunțat joi dimineața că furnizorul i-a anunțat miercuri seara că nu mai vrea să semneze contractul.
„Aseară la ora 18 am fost informat telefonic de către furnizorul de gaz cu care ajunsesem, cu sprijinul ministrului energiei, la o înțelegere pentru un contract temporar că nu mai dorește să semneze acest contract. Asta după ce pe la ora 12.30 se agrease soluția temporară și stabilisem că o putem comunica public”, a transmis Dominic Fritz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu