Timişoara va avea un nou stadion cu o arenă de 30.000 de locuri, a anunţat preşedintele CJ Timiş

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Călin Dobra, a declarat marţi că documentaţia depusă pentru realizarea unui nou stadion în Timişoara, cu o capacitate de 30.000 de locuri, a intrat în faza de licitaţie, Compania Naţională de Investiţii (CNI) alocând 700.000 de lei pentru această etapă.

"Ne aflăm în faţa unui moment important pentru realizarea noului stadion. La scurt timp după ce am predat amplasamentul, CNI a lansat licitaţia pentru studiile necesare. Firma care va câştiga licitaţia va avea termen patru-cinci luni să predea documentaţia. Suntem la dispoziţia CNI pentru orice situaţie ar putea să apară, astfel încât să nu existe sincope în derularea investiţiei", a afirmat Călin Dobra.

Serviciul licitat presupune întocmirea studiului de prefezabilitate, a celui de fezabilitate, a altor studii de specialitate, precum şi elaborarea documentaţiilor pentru obţinerea avizelor şi acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism. Ofertele de participare vor fi deschise în 4 octombrie.

Arena va avea 30.000 de locuri şi va fi construită prin CNI pe locul actualului Stadion "Dan Păltinişanu", construit în anii '60 şi care nu mai conferă siguranţă publicului. 

Amplasamentul, în suprafaţă de 58.000 mp, a fost predat CNI de către CJ Timiş în luna iulie. Proiectul vizează demolarea actualului stadion şi construirea unui complex sportiv cu tribune acoperite. Demolarea actualului stadion intră în sarcina CJ, care se angajează să realizeze şi utilităţile necesare. Disciplinele sportive principale avute în vedere sunt fotbal şi rugby. Această prevedere nu este limitativă şi se referă la sporturile populare cu necesarul cel mai mare de suprafaţă de joc.

Complexul sportiv va fi omologat Categoria UEFA 4, astfel că se vor putea juca meciuri de campionat naţional, de Champions League, de Campionat European şi de Campionat Mondial. 

Pentru meciurile de rugby, complexul sportiv va îndeplini standardele pentru desfăşurarea competiţiilor la nivelul SuperLigii Naţionale de Rugby, Champions Cup, Campionatelor Europene de Rugby şi a Campionatelor Mondiale de Rugby. Tribunele se vor afla în imediata apropiere a terenului de joc, cu respectarea cerinţelor minime de distanţă impuse de regulamentele competiţiilor de fotbal şi de rugby.

Beneficiarul arenei va fi CJ Timiş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel