Frans Timmermans a lansat un atac la adresa Guvernului României, pe tema statului de drept.
Frans Timmermans, prim-vicepreședintele CE, a lansat un atac furibund la adresa Guvernului României cu privire la respectarea statului de drept.
"Aș vrea să avertizez Guvernul României să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar sau să creeze impunitate pentru funcționarii de nivel înalt care au pedepse și condamnări pentru corupție. Am avut mai multe convorbiri cu doamna prim-ministru Dăncilă în ultimele două luni pe acest subiect, am reînceput discuțiile tehnice pe Mecanismul de Cooperare și Verificare și am cerut rezultate cât mai urgente. Le-am arătat foarte clar că a vorbi de dragul vorbei nu este suficient, că avem nevoie de acțiuni concrete din partea României și acestea trebuie să apară cât mai curând. Discuțiile tehnice acoperă toate subiectele, recomandările din MCV, ordonanțele de urgență, transpunerea directivei privind prezumția de nevinovăție privind înghețarea și confiscarea activelor, precum și secția specială de urmărire a magistraților. Am reușit să reîncepem discuția la nivel tehnic și dialogul dintre România și Comisie este constructiv, însă, din păcate, nu am putut să tragem concluzia că România se află din nou pe calea cea bună. Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, atunci comisia ar trebui să facă ceva concret cu mijloacele care îi stau la dispoziție.", a declarat Frans Timmermans.
Citește și: Conturi Junior, scandal în Parlament. Olguța Vasilescu: Arătați-mi o bancă și îmi pun toți banii
"Vreau să vă vorbesc foarte pe scurt despre inițiativa cetățenilor europeni privind respectarea statului de drept în Uniunea Europeană care cere Comisiei, printre altele, să adopte legislații generale care să permită verificarea obiectivă a aplicarii practice a dispozițiilor naționale privind statul de drept pentru a conslida încrederea reciprocă între statele membre și pentru a facilita implementarea dispozițiilor aticolului 7 din tratat privind posibila încălcare a valorilor Uniunii Europene. Comisia are competență de propune acte legislative în aceste domenii, deci am hotărât să înregistrăm pe deplin această inițiativă a cetățenilor. Dar decizia noastră de a înregistra nu poate să afecteze poziția Comisiei cu privire la conținutul ei. Vom reveni asupra acestei chestiuni în momentul în care vom avea un milion de semnături", a mai delclarat Timmermans.
Citește și: Frans Timmermans avertizează Guvernul Dăncilă. Bogdan Chirieac, fără replică, întrebare-cheie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News