Zeci de mii de bolnavi din Marea Britanie mor sau ajung în stare gravă la spital din cauza timpului mare de preluare la secţiile de urgenţe.
Un raport citat de Daily Mail arată că până la 160.000 de pacienţi sunt afectaţi anual de timpii mari de aşteptare până la internare. Dintre aceştia, 12.000 rămân cu sechele grave, potrivit unui document semnat de şefii serviciilor de ambulanţă din cadrul NHS.
Politicienii descriu raportul ca fiind devastator şi că va "şoca populaţia până la rădăcini".
Ghidul NHS subliniază că pacientul nu trebuie să stea mai mult de 15 minute în ambulanţă până să fie preluat de un medic din serviciul de Urgenţă al spitalului, însă criza în creştere din UPU, criză care se vede prin lipsa personalului şi lipsa paturilor de spital, a dus la creşterea timpilor de aşteptare.
Spre exemplu, scrie sursa citată, luna trecută o femeie a avut un infarct într-o ambulanţă la Spitalul Addenbrooke, din Cambridge, în timp ce aştepta eliberarea unui pat de spital. Femeia era în ambulanţă de o oră şi 20 de minute când inima i s-a oprit. Jumătate de oră mai târziu, aceasta a fost declarată moartă. Iar săptămâna trecută, un incident similar a avut loc la Spitalul James Paget din Norfolk, numai că aici femeia care a murit aştepta deja de două ore să fie internată.
Conducerea NHS a cerut deja şefilor spitalelor din ţară să "elimine" cozile de ambulanţe pentru a nu mai pune pacienţii în pericol. Rapoartele oficiale arată, însă, că NHS este în genunchi, iar timpul de aşteptare al ambulanţelor, în medie, este de 55 de minute pentru pacienţii cu infarct sau atacuri cerebrale.
Pe 26 iulie, dr. Kailash Chand a murit după ce a aşteptat 35 de minute în ambulanţă, acuzând dureri în piept. Raportul medico-legal a arătat că acesta a murit din cauza unei angine instabile. Fiul său, tot medic, a scris ulterior că "dacă timpul de aşteptare ar fi fost unul normal, atunci cu siguranţă s-ar fi văzut care e problema şi ar fi putut fi salvat". În mod normal, spune fiul, timpul de aşteptare în Manchester al ambulanţelor este de 7 minute.
"Ceea ce face moartea tatălui meu şi mai dificilă este că, dacă eu şi alţii am fi ştiut de atunci de aceste întârzieri uriaşe la intrarea în spital, nu i-aş fi spus niciodată tatălui meu să sune la ambulanţă, ci mai degrabă să roage un vecin să îl ducă la spital. La scurtă distanţă de apartamentul lui sunt două centre unde se fac intervenţii cardiace", a mai scris fiul.
"Indiferent dacă moartea ar fi putut fi un final inevitabil, acesta nu este nivelul de îngrijire pe care cineva trebuie să îl primească în ultimele momente. Orice formă de agravare a situaţiei pacientului nu este acceptabilă", se mai arată în raportul ambulanţierilor.
"Aceste descoperiri sunt devastatoare. Este scandalos cât rău li se face pacienţilor. Ministerele ar trebui să se simtă ruşinate că un număr colosal de pacienţi stau în ambulanţe aşteptând îngrijire şi riscând chiar să îşi piardă viaţa", a declarat Jonathan Ashworth, secretar de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu