Nouă milioane de elevi chinezi au susţinut vineri, 7 iunie, examenul de bacalaureat. Pentru a se evita copiatul, centrele de examinare din provincia Jilin, din nord-estul Chinei, au fost dotate cu detectoare de metale. Astfel, numeroase eleve au fost nevoite să intre în sala de examinare fără sutiene, acestea având balene metalice.
Autor: Maria Lenţoiu
Ministerul Educaţiei a promis miercuri, 5 iunie, că va lua măsuri pentru a se evita copiatul. Au fost instalate detectoare de metale şi camere video.
În China, bacalaureatul reprezintă unul din cele mai importante examene susţinute de-a lungul vieţii. Diploma de bacalaureat a devenit un instrument esenţial pentru succesul social şi personal, adimiterea la facultate depinzând de promovarea acestuia.
Copiatul a devenit un fenomen răspândit printre elevii care susţin examenul de bacalaureat, aceştia fiind dispuşi să recurgă la orice strategie pentru a promova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News