Doi tineri din Aiud s-au rătăcit într-o pădure. Autoritățile au intervenit în forță pentru căutarea lor.
Doi tineri, de 15 şi 18 ani, din Aiud s-au rătăcit în pădure din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, la câţiva kilometri distanţă de municipiu, aceştia fiind căutaţi de echipe complexe formate din poliţişti, jandarmi, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, reprezentanţi ai Serviciului Public Judeţean Salvamont şi poliţişti locali, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres poliţiştii din Aiud au fost sesizaţi, prin 112, vineri seara, de către un tânăr, de 15 ani, din Aiud, despre faptul că, împreună cu un prieten, de 18 ani, se află în Pădurea Valea Lupului, din apropierea municipiului, iar, din cauza condiţiilor meteo, s-au rătăcit şi s-au adăpostit sub un arbore.
"În baza celor sesizate şi a informaţiilor obţinute cu dificultate de la cei doi, din cauza lipsei de acoperire a reţelelor telefonice datorate condiţiilor de ploaie torenţială, au fost constituite echipe complexe de căutare, formate din poliţişti, jandarmi, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, reprezentanţi ai Serviciului Public Judeţean Salvamont Alba şi poliţişti locali, care au demarat activităţile de căutare. Cei doi au fost identificaţi în jurul orei 24,00, într-o zonă foarte greu accesibilă, la o distanţă de 4 kilometri de municipiu, parcurşi exclusiv pe jos de echipele angrenate în căutări", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, cei doi tineri nu au suferit vătămări. Municipiul Aiud s-a aflat sub cod roşu de vijelii vineri seara, între orele 22:25 şi 23:30.
"• Evitaţi: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în spaţiu deschis, câmpurile, plajele sau ambarcaţiunile pe apă, obiectele metalice (utilaje agricole, stâlpi, echipamente de fermă, motociclete, biciclete, etc.);
• Dacă nu aţi reuşit să vă adăpostiţi şi simţiţi că părul vi s-a electrizat, este un indiciu că există pericolul unui trăsnet. Aşezaţi-vă ghemuit, puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, lipiţi călcâiele;
•Evitați drumurile inundate (mers, șofat)! Un curent de apă adânc de doar 15 cm vă poate dezechilibra, iar unul de peste 30 cm poate lua un autoturism.
• Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi. Dacă sunteţi într-un spaţiu deschis, deplasaţi-vă spre o zonă joasă (o vale);
• Dacă sunteţi pe un lac, ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat;
• Nu vă întindeți pe pământ;
•Faceți o țintă cât mai mic posibilă și reduceți contactul cu pământul.", sunt recomandările ISU.
VEZI ȘI: ISU, ghid de supraviețuire pe timp de FURTUNĂ. Fiecare român trebuie să-l citească
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu