Doi tineri din municipiul Baia Mare au fost reţinuţi de poliţişti fiind suspectaţi de comiterea unei tâlhării stradale, iar în cursul zilei de marţi vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestarea preventivă, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.
Conform acesteia, tinerii sunt bănuiţi că au comis o tâlhărie pe raza municipiului Baia Mare, iar în scurt timp după comiterea faptei au fost identificaţi de poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare şi, în baza probatoriului administrat, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
"Urmează ca, în cursul zilei de azi, aceştia să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă", a precizat Florina Meteş.
Cercetările efectuate de poliţişti au relevat că, în timp ce se deplasa pe bulevardul Bucureşti din Baia Mare, un tânăr de 19 ani a fost abordat de alţi tineri, necunoscuţi, care l-ar fi lovit şi i-ar fi sustras telefonul mobil, după care au fugit.
La scurt timp, poliţiştii de ordine publică au depistat în scara unui bloc de pe strada Luminişului din Baia Mare, trei tineri, de 19, 20 şi 23 de ani, toţi din Baia Mare, bănuiţi de comiterea faptei. Telefonul sustras a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.
Doi dintre tinerii identificaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News