Tinerii indică guvernului Cioloș prioritatea ZERO a României

Tinerii români cred că educaţia ar trebui să fie o prioritate pentru Guvern, potrivit unui studiu lansat vineri, care a fost realizat în perioada 15 - 21 februarie, de AudienceNet, la solicitarea Fundaţiei Stânga Democratică şi Fundaţiei Europene de Studii Progresiste.

Alegeri prezidentiale 2024

Studiul arată că 96% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 34 de ani consideră că educaţia ar trebui să fie o mare prioritate pentru Guvern, 95% au făcut referire la ocrotirea sănătăţii, tot 95% la crearea de locuri de muncă, 91% - mediu, mâncare, afaceri rurale, 90% - sărăcie, 88% - energie, 87% - transport, 86% - ştiinţă şi tehnologie, tot 86% - locuinţe.

'Studiul relevă câteva elemente, după părerea noastră, extrem de interesante. În primul rând prioritatea numărul unu pentru tinerii din România este educaţia. 96% dintre tineri au identificat educaţia ca fiind prioritatea absolută pentru ei şi prioritatea care ar trebui să ghideze activitatea guvernamentală. Al doilea subiect de interes este sănătatea', a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, preşedintele Fundaţiei Stânga Democratică.

Totodată, 81% dintre tineri sunt de părere că nivelurile curente de corupţie afectează într-o mare măsură viitorul ţării, 77% au menţionat că nivelurile de investiţie în educaţie, iar 75% - starea economiei. Un procent de 70% dintre respondenţi cred în importanţa egalităţii de gen în societate.

96% dintre cei chestionaţi sunt de părere că politicienii ar trebui să lucreze privind asigurarea celui mai bun viitor posibil pentru oamenii tineri, tot 96% consideră că politicienii ar trebui să acţioneze referitor la îmbunătăţirea şi menţinerea unei bune îngrijiri medicale.

Un politician trebuie să fie, în primul rând, onest

Potrivit studiului, 96% dintre tineri cred că onestitatea este o calitate importantă a unui politician ales, 95% - inteligenţa, tot 95% - o poziţie împotriva corupţiei, 95% au făcut referire la abilitatea de a-i asculta pe alţii, tot 95% cred că trebuie ca un om politic ales să fie bun într-o situaţie de criză. Întrebaţi ce ar încuraja mai mulţi oameni să voteze, 85% au răspuns că dacă ar fi posibil să se voteze online şi/sau prin website, 75% - dacă ar fi posibil să se voteze în mai multe locuri, precum mall-uri, în trenuri, iar 54% - dacă ar fi posibil să se voteze mai mult timp.

Un procent de 47% dintre cei chestionaţi cred că votul ar trebui să fie obligatoriu, 42% sunt de părere contrară, iar 11% nu ştiu. 71% dintre tineri şi 59% dintre tinerele chestionate cred că balanţa de gen în politică este aproape corectă. Un procent de 84% dintre respondenţi cred că este important ca reprezentanţii aleşi să reflecte populaţia în termeni de vârstă, gen, clasă, religie, rasă, etc. 91% dintre cei chestionaţi consideră că, în comparaţie cu alte state, România experimentează mai multă corupţie în rândul autorităţilor, tot 91% cred că România investeşte mai puţin în ocrotirea sănătăţii.

'Tinerii aşteaptă de la politicieni să îşi schimbe comportamentul şi să fie mai direcţi în comunicarea pe care o fac cu tinerii. Vedem în analiza calitativă că aceştia au evidenţiat dorinţa de a intra în contact cu politicienii', a spus Negrescu. Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de peste 1.000 de tineri cu vârsta între 15 şi 34 de ani, marja de eroare fiind de plus/minus 3%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel