Semnal de alarmă pe piața muncii. Tineri INADAPTAȚI, cifră șoc

Tinerii, risc de inadaptare pe piața muncii. Studiu Deloitte
Tinerii, risc de inadaptare pe piața muncii. Studiu Deloitte

Două miliarde de tineri riscă să devină inadaptați la piața muncii în cea de-a patra revoluţie industrială, arată un studiu Deloitte.

Studiul arată o ralitate alarmantă: până în anul 2030, mai mult de jumătate din cei aproape două miliarde de tineri la nivel mondial nu vor avea aptitudinile sau calificările necesare pentru a fi activi în câmpul muncii. În același timp, liderii din mediul de afaceri au un rol crucial în pregătirea tinerilor pentru nevoile de mâine ale pieţei muncii în contextul schimbărilor tehnologice şi sociale, relevă documentul primit la redacție.

Aproape două miliarde de tineri din întreaga lume riscă să devină inadaptați la piața muncii în cea de-a patra revoluţie industrială (Industria 4.0), care se schimbă în ritm tot mai alert ca urmare a tehnologiilor emergente, potrivit raportului global al Deloitte

„Pregătirea forţei de muncă de mâine pentru cea de a patra revoluţie industrială", realizat împreună cu Global Business Coalition for Education. Până în anul 2030, mai mult de jumătate din cei 1,8 miliarde de tineri din întreaga lume, cu vârste cuprinse astăzi între 15 şi 29 de ani, nu vor avea aptitudinile sau calificările necesare pentru a participa activ în câmpul muncii, subliniază raportul.

Accesul la formare profesională continuă

Raportul concluzionează că mediul de afaceri trebuie să-şi asume un rol mai activ în pregătirea tinerilor de astăzi pentru a le asigura adaptarea la Industria 4.0, caracterizată de fuziunea resurselor fizice cu tehnologiile digitale precum robotica, inteligenţa artificială, Internet of Things (IoT), digitalizarea şi automatizarea.

”Liderii de afaceri din întreaga lume, inclusiv din România, sunt îngrijoraţi pe bună dreptate că forţa de muncă nu va putea ţine pasul cu ritmul şi cu magnitudinea schimbării, întrucât Industria 4.0 transformă munca. Reducerea decalajului de competenţe şi găsirea unor metode de a accesa energia şi creativitatea tinerilor par provocări majore, iar studiul nostru cuprinde numeroase recomandări pentru a aborda aceste provocări. Una dintre cele mai importante, accesul la formare profesională continuă, reprezintă o preocupare constantă pentru Deloitte, unde investim zeci de mii de ore şi peste un milion de euro anual în programe de training, iar în paralel ne concentrăm eforturile de responsabilitate socială asupra educaţiei, pe care o considerăm o temă crucială pentru business și societate. Încurajăm liderii din toate industriile să privească Industria 4.0 ca pe o oportunitate, şi nu ca pe o ameninţare, şi să profite de avantajele sale, inclusiv prin regândirea modului în care atrag, recrutează, integrează şi își dezvoltă talentele", a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România.

Abilităţi necesare

Cercetarea a evidenţiat patru abilităţi necesare pentru a avea succes în cea de-a patra revoluţie industrială, şi anume gradul de pregătire a forţei de muncă, abilităţile „soft" și cele tehnice, precum şi cele antreprenoriale, acompaniate de o atitudine ce pune accentul pe învăţarea continuă pe tot parcursul vieţii. De asemenea, raportul oferă patru recomandări principale pentru a iniţia schimbarea, respectiv alinierea obiectivelor şi abordărilor tuturor categoriilor de persoane implicate sau afectate, implicarea în politici publice, dezvoltarea unor strategii solide privind gestionarea resurselor umane şi investirea în pregătirea forţei de muncă.

Raportul Deloitte se bazează pe răspunsurile din partea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, din 45 de ţări, din partea reprezentanților comunității de afaceri și a ONG-urilor, a unor experți în politică și economie, precum şi a mediului academic. Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel