Tinerii romi au susţinut în cadrul campaniei "Profesioniştii romi în domeniul medical" care a avut loc pe data de 13 decembrie 2011, că de cele mai multe ori sunt discriminaţi. Atunci când îi numim „ţigani” ne referim la sensul peiorativ. Cuvântul de origine greacă înseamnă „de neatins”, „impur”, „păgân”, „eretic”. A fost folosit pentru prima dată în secolul al XI-lea pentru a descris o populaţie de nomazi eretici, cu obiceiuri vrăjitoreşti. Pe teritoriul românesc, termenul este folosit pentru prima data în secolul XIV şi denumeşte starea socială de sclav a unei persoane. Aşadar, când vorbim despre ei, trebuie să utilizăm cuvântul „rom"( care se referea la imigranţii indieni care proveneau din diverse grupuri etnice).
Autor: Anca Murgoci
Romii prezenţi la conferinţă au făcut câteva mărturisiri legate de statutul lor social.
Cornel Gurgu, student la medicină şi bursier al proiectului "O generaţie de specialişti romi în domeniul medical" îşi aminteşte: „eram într-un magazin specializat în IT, căutam un laptop pe care să îl am în Anglia, unde urma să studiez Computer Science, şi unul din angajaţii acelui magazin a venit la mine şi mi-a spus pe un ton de superioritate: "Nu pune mâna că le strici! Ce ştiţi voi ţiganii să umblaţi cu din astea?" Am evitat un conflict părăsind magazinul”.
George Lăcătuş, jurnalist de investigatie la România Liberă, a cunoscut discriminarea încă de la grădiniţă. El consideră că discriminarea rasială o fac doar oamenii proşti. În 2000 a primit o bursă şi posibilitatea de a urma cursuri de jurnalism, ţinute de profesori români şi americani, la scurt timp după aceea, devenind primul cursant rom angajat de un ziar central.
Loredana Dumitru, prezentator TV şi reporter spune că face parte dintr-o familie de romi care mereu a pus şcoala pe primul loc. Legat de discriminare, ea declară că „au fost momente când am înghiţit în sec auzind bancuri cu romi care mă lezau, dar de cele mai multe ori am spus clar şi răspicat în toate cercurile, că sunt de etnie romă. Faptul că am ajuns să prezint o emisiune despre etnia romă mi s-a părut prilejul ideal să dovedesc că romii pot fi profesionisti”
Daniel Ganga, preotul care a făcut şcoală cu scopul de a-i ajuta pe cei din neamul său. „. Când eram la şcoală credeam că dacă voi ajunge preot, voi putea schimba cu totul starea celor de la uşile bisericilor. Lucrurile se mişcă extrem de greu şi până acum nu am gasit o soluie aplicabilă la nivel de mase. Pot însă să dau mărturie că acolo unde m-am implicat personal şi am pus o particică din sufletul meu, oamenii au înţeles şi acum le este un pic mai bine”.
Campania face parte din proiectului O generaţie de specialişti romi în domeniul medical derulat de ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei în parteneriat cu Roma Education Fund Romania, Asociaţia Medicilor Rezidenţi, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTPEN şi Open Society Institute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu