Ţinutele haute couture, rochiile de bal spectaculoase, bijuteriile rafinale şi multe costume cu pantaloni s-au numărat printre tendinţele de pe covorul roşu la cea de-a 77-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care a avut loc duminică noapte, la Los Angeles.
Cea de-a 77-a ediţie a galei Globurilor de Aur a avut loc duminică noapte, la Los Angeles, şi, ca de obicei, a adunat cele mai strălucitoare ţinute pe covorul roşu. Una dintre cele mai spectaculoase apariţii a fost Jennifer Lopez, care a optat pentru o rochie de bal Valentino, cu o fundă supradimensionată verde şi aurie, ţinută considerată de unii critici de modă mai puţin reuşită.
O altă ţinută spectaculoasă a fost considerată cea a lui Billy Porter, care a purtat un smoching alb cu o trenă uriaşă din pene, de la Alex Vanish, scrie Mediafax. Tot albă a fost şi eleganta rochie cu un umăr gol pe care a purtat-o actriţa americană Reese Witherspoon. O tendinţă pe covorul roşu anul acesta au fost costumele cu pantalon, purtate de mai multe vedete, de la Phoebe Waller-Bridge, premiată cu Globul de Aur pentru rolul din serialul "Fleabag", la Ellen DeGeneres, recompensată cu premiul pentru excelenţa în televiziune, Kate McKinnon, Lulu Wang, într-o ţinută complet neagră.
Negrul a fost o culoare dominantă pe covorul roşu, fiind aleasă de vedete precum Kerry Washington, cu o ţinută Altuzarra extrem de îndrăzneaţă, de Jennifer Aniston, care a revenit pe micul ecran cu serialul "The Morning Show" şi a venit într-o rochie de bal Dior, dar şi de noua senzaţie Awkwafina, într-un costum cu fustă tot de la Dior. O ţinută neagră a ales şi regizoarea Greta Gerwig, în timp ce actriţa Saoirse Ronan a defilat elegant într-o rochie argintie de la Celine.
Nicole Kidman, în Armani Prive, şi Scarlett Johansson, în Vera Wang, au avut nişte apariţii uimitoare în roşu, la fel şi veterana Helen Mirren, într-o rochie Dior, în timp ce Cate Blanchett a ales o rochie galbenă cu o bustieră decorată cu cristale de la Mary Katrantzou, iar Kirsten Dunst, o rochie vaporoasă roz de la Rodarte.
View this post on InstagramSo wonderful to be surrounded by so many lovely and talented people ❤️✨ #GoldenGlobes
Ca de obicei, au fost şi câteva vedete cu ţinute mai puţin reuşite, precum actriţa Priyanka Chopra, venită într-o rochie mulată roz aprins, Charlize Theron, într-o ţinută care părea uşor nefinisată, verde, de la Dior, dar şi Gwyneth Paltrow, care a optat pentru o rochie camel cu foarte multe volane, de la Fendi.
"Once Upon A Time In Hollywood", de Quentin Tarantino, a fost, cu trei trofee, marele câștigător al galei Globurilor de Aur 2020, fiind desemnat cea mai bună comedie, în timp ce filmul de război "1917", de Sam Mendes, a primit premiul pentru cea mai bună dramă. "Succession", "Fleabag" şi "Cernobîl" au primit majoritatea premiilor dedicate producţiilor de televiziune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu