Dragoș Popescu, membru al Comisiei de Mediu din Senat și parlamentar REPER, a fost prezent la emisiunea Interviurile DC News, realizată de jurnalistul Val Vâlcu.
Cei doi au abordat, printre altele, subiectul poluării, moment în care Val Vâlcu a vorbit despre modul risipitor în care instituțiile statului folosesc hârtia.
„Un tip de poluare la care nu se gândește nimeni este aceea cu hârtii. Dacă te duci la facultate îți faci un dosărel cu copie de pe certificatul de naștere, copie cu nu știu ce altceva, diploma în original dacă ești la buget, un teanc de hârtii. La terminarea facultății, după 3 ani, studentul cere acel dosărel, îl mai trage o dată la copiator și predă noul dosar, că doar nu o să își mai bată capul secretara. Cert este că se strâng două dosare cu aceleași documente, pentru că nu s-a schimbat nimic în 3 ani, poate doar numele, dacă s-a căsătorit. Oricum există un număr matricol, cum e CNP-ul.
Haideți să ne gândim la toate instituțiile. Câte păduri se taie? Câtă hârtie este depozitată, pentru că ai tot ce înseamnă mediu controlat, arhive, le adunăm fără să fie documente necesare”, a comentat Val Vâlcu.
„Vă dau și eu exemplu, că am avut un proiect legislativ intens dezbătut, Legea pescuitului industrial, unde au fost foarte multe amendamente. Noi, la comisia de Mediu am primit toate acele amendamente printate pe foi A3, cu un scris foarte mare, motivul fiind că nu mai aveau hârtie A4, dar aveau prea multă A3, deși noi putem și electronic.”, a explicat și Dragoș Popescu.
Dragoș Popescu, membru al Comisiei de Mediu din Senat și parlamentar REPER, a explicat cum ar putea fi rezolvată problema aglomerației și a poluării din București.
Senatorul REPER Dragoș Popescu a explicat care ar putea fi modalitățile prin care aglomerația și poluarea din București să fie reduse:
„Cei care aleg să lucreze în București, dar să locuiască, spun ei, într-un mediu mai puțin poluat, aduc poluare. Navetiștii, cei care vin din Drumul Taberei, Domnești, zona de Nord...“, a punctat Val Vâlcu.
„Nu au la îndemână un transport public eficient, nici un tren care să se învârtă în jurul Bucureștiului și să preia navetiștii, nici un transport public, în București, care să fie mai ecologic decât transportul fiecăruia dintre noi. Atunci, evident, se aglomerează și traficul, crescând valorile de trafic. Stai mai mult, poluezi mai mult, evident!“, a spus Dragoș Popescu.
„Păi, de exemplu, în cartierele de afaceri din Occident, oamenii pot să meargă și pe jos de la un biroul la altul, pe când la noi, dacă ai de dus o hârtie, dacă ai de discutat cu cineva, tai orașul. La intersecție claxonezi, înjuri și blestemi pe cel care vine cu copilul, că și-a uitat caietul și fuge cu el înapoi în Pipera, altul merge cu copilul la meditații, la ore, dar iată că de vreo săptămână parcă se circulă rezonabil“, a explicat Val Vâlcu.
„Se circulă mai bine pentru că este vacanță!“, a punctat Dragoș Popescu.
„Păi și ce facem? Renunțăm la copii, îi obligăm să facă școala lângă casă?“, a întrebat Val Vâlcu.
„Nu știu dacă neapărat măsura asta ar fi foarte eficientă, dar cred că Primăria Capitalei trebuie să creeze un transport public eficient, poate char și cu acele benzi dedicate care au creat probleme mai demult, care mai mult au blocat traficul decât au adus o îmbunătățire. Evident că trebuie să folosim transportul în comun atunci când se poate“, a completat Dragoș Popescu.
„Se respectă acele culoare pentru autobuz?“, a întrebat Val Vâlcu.
„Nu, nu! Chiar și acolo unde sunt, pe Regina Elisabeta, de exemplu, lângă primărie, banda pentru autobuze e folosită de toată lumea. În jurul Gării de Nord sunt puse anumite separatoare, dar nu sunt neapărat respectate. Acum nu avem nici un nivel de educație foarte ridicat ca să respectăm dreptul celuilalt la un mediu sănătos și să ne gândim la asta. De aici e o problemă...“, a conchis Dragoș Popescu.
Senatorul USR Dragoş Popescu a anunțat, recent, că doreşte să contribuie la proiectul politic REPER, noul partid înfiinţat de Dacian Cioloş.
„Drumul meu în #PoliticaAltfel a început ca membru PLUS, un partid nou, deoarece am crezut şi cred că şi în România politica poate să fie făcută pentru cetăţeni. Onest, cinstit, curat. Am valori democratice, principii solide şi nu pot face compromisuri doar de dragul unor funcţii vremelnice. Cred că menirea oamenilor politici este de a găsi soluţii pentru ca România să devină mai bună. Vreau să contribui la proiectul politic REPER cu încredere într-un leadership bazat pe profesionalism şi spirit de echipă. Scopul meu rămâne construirea unei Românii mai bune pentru noi şi generaţiile ce vor urma", scrisese senatorul pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu