De atâta stat în casă începem cu toții să ne plângem de kilograme în plus, obținute mai ales din cauza mâncatului de plictiseală și lipsei de mișcare.
Care sunt măsurile ce trebuie luate ca să prevenim "dezastrul"? Iată ce ne sfătuiește medicul nutriționist Mihaela Bilic.
”În primul rând un program strict, cu 3 mese principale/zi și evitarea, pe cat posibil, a gustărilor dintre mese. Această disciplină impune minții noastre un comportament clar și nu o mai lasă să poftească la toate "prostiile" din lipsă de satisfacții sau ocupație.
Apoi trebuie să punem accentul pe mâncarea clasică, gătită, care se consumă cu tacâmuri, stand la masă. Doar așa avem șansa să fim atenți la ce este în farfurie și să simțim când ne-am săturat. În plus mâncarea gătită are multă apă și puțină grăsime, față de produsele ambalate care se pot ronțăi în canapea sau în fața unui ecran și care sunt concentrate în calorii.
Nu în ultimul rând avem nevoie de măsură și moderație, sfatul meu este să vă limitați la maximum 1-2 farfurii de mâncare la o masă, iar porția să fie cat palmele (farfurie de 20cm). Eliminați posibilitatea de a vă reservi, procedați ca și cum ați fi la o cantină și totul este pus pe tavă. Chiar dacă nu v-ați săturat, supliment nu mai primiți.
Într-o perioadă ca aceasta, disciplina e singura noastră salvare! Nu dați ascultare ideilor și poftelor minții, riscați ca până la vară să nu mai încăpeți în haine”, a scris Mihaela Bilic pe contul său de Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu