Ce să faci cu tot cozonacul rămas după Paști. Rețeta genială din doar patru ingrediente.
Cozonacul, preparatul tradițional românesc nelipsit de pe mesele de sărbătoare. Și totuși, ce facem când este prea mult? Pentru a nu arunca acest deliciu autentic, iată cum poți transforma feliile delicioase rămase de la masa de Paște într-un desert genial: Tiramisu cozonac, arată ȘtiriDiaspora.ro
Pentru această rețetă de tiramisu cozonac ai nevoie de doar 4 ingrediente, pe lângă feliile de cozonac. Simplu, rapid, economic și gustos.
8 felii de cozonac
700 g mascarpone
3 ouă
150 g zahăr
O cană de cafea tare
1 lingură pudră de cacao.
Separa albușurile de gălbenușuri. Amestecă gălbenușurile cu zahărul până când se topește zaharul și devine o cremă omogenă, tare. Albușurile se bat spumă cu un praf de sare.
Gălbenușurile se amestecă acum cu cremă de mascarpone și albușurile bătute până când se omogenizează crema.
Feliile de cozonac, care țin locul pișcoturilor, se însiropează în cafea. Se așează într-o tavă sau într-o matriță de tort.
Peste primul strat de cozonac se adaugă jumătate din crema de mascarpone.
Se continuă cu al doilea strat de felii de cozonac îmbibat în cafea, peste care se pune al doilea strat de cremă.
La final se pudrează cu cacao. Puteți pune deasupra si nuci caramelizate sau pudră de alune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu