Tirca, studentul care l-a încurcat pe Iohannis la dezbatere: ”Mi se pare ireal”. Răspuns pentru DCNews, Libertatea, Realitatea TV și Europa Liberă

La dezbaterea lui Klaus Iohannis, studentul Adrian Tirca l-a pus în dificultate pe actualul președinte.

"Aş dori să vă întreb de ce nu aţi ales să invitaţi şi nişte jurnalişti care să vă pună nişte întrebări incomode. Subiectele sunt ştiute: problema caselor, problema conferinţelor de presă pe care nu le-aţi ţinut de-a lungul mandatului", a zis studentul la dezbatere către Klaus Iohannis.

DC News, dar și reprezentanții altor redacții l-au contactat pe Adrian Tirca pentru acordarea unui interviu. Tânărul a refuzat pe toată lumea și a explicat de ce.

”Azi am refuzat invitații, interviuri și interviuri-portret de la DCNews, Libertatea, Realitatea TV și Europa Liberă. Și voi refuza și în continuare. Mi se pare ireal că, la 30 de ani de la Revoluție, a pune o întrebare incomodă Puterii poate fi un act atât de revoluționar...”, a scris Adrian Tirca pe Facebook.

Dialogul lui Iohannis cu studentul

La finalul dezbaterii de marți, Klaus Iohannis a invitat studenții din sală să îi adreseze câteva întrebări, iar cea mai tăioasă a venit de la  studentul Adrian Tirca:

Iohannis: La final, o deschidere spre sală, spre tineri...

Student: Aş dori să vă întreb de ce nu aţi ales să invitaţi şi nişte jurnalişti care să vă pună nişte întrebări incomode. Subiectele sunt ştiute: problema caselor, problema conferinţelor de presă pe care nu le-aţi ţinut de-a lungul mandatului

Iohannis: Puneți-mi o întrebare incomodă

Student: Aceasta a fost!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel