Știrile dimineții din sport, 23 martie 2018, pe scurt.
* Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în turul al treilea al turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, învingând-o greu, în trei seturi, 3-6, 6-3, 7-5, pe franţuzoaica Oceane Dodin, într-o partidă disputată joi. Halep (26 ani), principala favorită a competiţiei, şi-a asigurat un cec în valoare de 47.170 dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul următor o va înfrunta pe poloneza Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 30, care a dispus la rândul ei, 6-3, 7-6 (7/4), de belgianca Alison Van Uytvanck.
* Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat în turul al treilea al turneului WTA de la Miami (Statele Unite), învingând-o în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, pe Magdalena Rybarikova din Slovacia, într-o partidă disputată joi. Niculescu (30 ani, locul 70 WTA) şi-a asigurat un cec de 47.170 dolari şi 65 de puncte WTA în urma acestei victorii, iar în turul următor o va avea ca adversară pe americanca Sloane Stephens, favorita numărul 13, care a dispus la rândul ei, cu 6-1, 6-3, de australianca Ajla Tomljanovic. În schimb, Sorana Cîrstea s-a oprit în turul secund la Miami, fiind învinsă cu 7-5, 6-2 de taiwaneza Su-Wei Hsieh.
* Tenismanul român Marius Copil a debutat cu dreptul la ediţia din acest an a turneului Masters 1.000 ATP de la Miami (SUA), dotat cu premii totale în valoare de 7.972.535 dolari, învingându-l în două seturi, 7-6 (7/2), 6-4, pe kazahul Mihail Kukuşkin, într-o partidă disputată joi. Reprezentantul ţării noastre şi-a asigurat un cec de 25.465 dolari şi 25 de puncte ATP în urma acestui succes, iar în turul următor îl va înfrunta pe rusul Karen Hacianov (21 de ani, locul 41 ATP), calificat direct în această fază a competiţiei.
* Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal din data de 22 martie 2018, întrunit în mod statutar în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, în prezenţa majorităţii membrilor săi, a adoptat mai multe decizii la Casa Fotbalului. În absenţa domnilor Valeriu Argaseala, Gino Iorgulescu, Mihai Stoichiţă, Dănuţ Coman şi Kyros Vassaras, Comitetul executiv a aprobat cu unanimitate de voturi deciziile Comitetului de Urgenţă nr. 2 din 06.03.2018 şi nr. 3 din 12.03.2018.
* Răzvan Burleanu, preşedinte al FR de Fotbal, a declarat după şedinţa Comitetului executiv al FRF de joi, că un subiect important de pe ordinea de zi a fost o informare despre contractele comerciale dezavantajoase pentru fotbalul românesc încheiate de Mircea Sandu, fost preşedinte, şi Ionuţ Lupescu, ex-director general în perioada 2011-2015. Burleanu a criticat absenţa reprezentanţilor LPF şi a cluburilor din Liga I în Comitetul Executiv şi a sugerat că principiul care a stat la baza lipsei de la şedinţă a fost unul de tip mafiot al Omertei.
* Ionuţ Lupescu, candidat la preşedinţia FR de Fotbal, susţine, prin intermediul unui comunicat de presă remis joi, că Răzvan Burleanu duce o campanie de denigrare împotriva sa şi încearcă să-l scoată cu orice preţ din cursa pentru alegerile din 18 aprilie. După şedinţa Comitetului executiv al FRF de joi, preşedintele Răzvan Burleanu a declarat că i-a informat pe reprezentanţii fotbalului românesc despre modul în care ex-preşedintele Mircea Sandu şi ex-directorul general Ionuţ Lupescu au încheiat contracte cu diverse firme care au păgubit Federaţia.
* Clubul de fotbal ACS Poli Timişoara a semnat joi un contract valabil până în vară cu Răzvan Raţ, unul dintre cei mai importanţi fotbalişti români din ultimii 15 ani, anunţă site-ul formaţiei bănăţene. Am ales Poli Timişoara pentru că oamenii de aici m-au dorit cel mai mult. Sunt bucuros că am ales Poli fiindcă voi fi din nou acasă, în România. Voi face tot ce e posibil pentru echipa la care sunt acum. Am semnat până la finalul sezonului de play-out. Vom vedea din vară ce va fi. Am de gând să joc atât timp cât starea fizică îmi va permite, a spus Raţ.
* Naţionala feminină de tineret de handbal a României, condusă în teren de Sorina Târcă (fata Marianei Târcă - golghetera all-time a naţionalei României), se va duela în weekend la Cluj-Napoca, cu Georgia, Ucraina şi Croaţia pentru calificarea la Campionatul Mondial sub 20 ani din acest an din Ungaria, informează un comunicat al FR Handbal. În 2020, turneul final va fi organizat chiar de România.
* Echipa CSA Steaua Bucureşti, liderul Ligii Naţionale de handbal masculin, a învins joi pe teren propriu, cu scorul de 31-25, formaţia HC Vaslui, într-o partidă din cadrul etapei a 24-a a sezonului. Într-un alt meci disputat joi, CSM Bucureşti s-a impus în deplasare, cu 28-23, în faţa formaţiei CSM Făgăraş.
* Spaniolul Alejandro Valverde (Movistar) a recuperat joi tricoul de lider al Turului ciclist al Cataloniei, abandonat cu o zi înainte, câştigând etapa a 4-a, disputată între Llanars şi La Molina, în urma unui duel cu columbianul Egan Bernal (Sky). Valverde l-a învins pe Bernal pe linia de sosire în căţărare, cei doi fiind înregistraţi pe distanţa de 170,8 km în 4h25min54sec. Columbianul Nairo Quintana (Movistar) a terminat etapa al 3-lea, la 6 secunde.
* Echipa de fotbal a Argentinei este mai mult a lui Messi decât a mea, a declarat Jorge Sampaoli, antrenorul selecţionatei albiceleste, joi, la Manchester. În cadrul pregătirii în vederea Mondialului 2018 din Rusia, formaţia sud-americană va întâlni Italia, necalificată la CM, în meci amical, vineri, pe Etihad Stadium.
* Fostul fotbalist argentinian Rene Houseman a încetat din viaţă la vârsta de 64 ani, informează cotidianul L'Equipe. Campion mondial în 1978 cu Argentina, Rene Houseman a murit joi. În vârstă de 64 ani, fosta extremă stângă a echipei albiceleste suferea de cancer la limbă.
* Juventus Torino va participa în această vară la All-Star Game-ul MLS (Campionatul nord-american de fotbal), a anunţat joi campioana Italiei en titre. Bianconeri vor fi adversarii echipei All-Star a MLS într-un meci care se va disputa pe 1 august la Atlanta, pe un stadion cu 72.000 de locuri, a explicat Juventus într-un comunicat.
* Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic şi-a reziliat contractul cu echipa engleză de fotbal Manchester United, urmând să-şi continue cariera în Statele Unite, la formaţia Los Angeles Galaxy, informează AFP. "Manchester United confirmă că şi-a dat acordul pentru încheierea contractului lui Zlatan Ibrahimovic, cu efect imediat. Toată lumea din cadrul clubului doreşte să-i mulţumească lui Zlatan pentru contribuţia pe care a avut-o de la sosirea sa şi îi dorim toate cele bune pentru viitor", precizează gruparea de pe Old Trafford într-un comunicat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu