Basarab Nicolescu, Mihai Şora şi Vladimir Tismăneanu, îi cer premierului Emil Boc, într-o scrisoare deschisă, să intervină împotriva ocupării abuzive a sediului editurii Curtea Veche."Am luat cunoștintă cu îngrijorare despre fapte reprobabile care se petrec în România, sub ochii îngăduitori ai reprezentanților autorităților statului român, care nu au întreprins până în prezent nici un un demers juridic pentru a curma abuzul săvârşit față de Editura Curtea Veche cu scopul de a instaura climatul de normalitate şi legalitate în România. Astfel, am fost informați că Editura Curtea Veche, editură cu prestigiu la nivel național și internațional datorat actelor culturale de înaltă clasă pe care le promovează, este victima unui abuz ce durează de aproape două săptămâni, fără ca autoritățile să intervină pentru restabilirea normalității. Persoane fizice au pătruns și au ocupat, fără drept, sediul social al firmei, au sechestrat, au sustras și/sau au distrus bunurile și evidențele societății, cât și bunurile personale ale reprezentanților și angajaților societății.Pentru a curma această crasă ilegalitate, vă rugăm să interveniți în limitele puterilor constituționale ale Domniei Voastre și să cereți organelor judiciare din România să stopeze acest abuz, să dispună revenirea la situația anterioară săvârșirii faptelor abuzive și să tragă la raspundere persoanele care au comis aceste fapte", se arată în scrisoarea deschisă adresată lui Emil Boc.
Scrisoarea este semnată de 32 de persoane, printre care: Mihai Șora, Vladimir Tismăneanu, Călin Mihăilescu, Mircea Mihăieș, Magda Stavinschi, Ruxandra Cesereanu, Brîndușa Armanca, Daniel Cristea-Enache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News