Iată ce spune Titi Aur despre pericolul de pe șosele în perioada concediilor.
”Din păcate, statistic vorbind, în perioada concediilor avem foarte multe accidente. Sunt accidente grave, în general, pentru că se întâmplă pe uscat (carosabil uscat n.r.) și, așa cum am mai vorbit, pe uscat sunt accidentele cele mai grave. Apare amestecul de șoferi profesioniști - nu doar cei care sunt angajați, ci și cei care circulă mult, zi de zi - cu șoferii amatori în sensul că sunt cei care circulă puțin, de obicei în concediu, în weekend sau mai rar. (...) Dacă ne uităm în orașele mari, în această perioadă se circulă mai ușor, în special în București și nu numai- și-n Timișoara, și-n Cluj. Dacă spunem că se circulă mai ușor în oraș înseamnă că oamenii respectivi sunt undeva. Unde sunt? În general, între orașe și atunci este traficul mai aglomerat, acesta fiind un alt motiv pentru care apar accidente mai multe în această perioadă. Vin și românii noștri din diaspora, la fel de neinstruiți precum cei de aici și care, în loc să aducă civilizația de acolo, scapă de constrângerile din țările respective și încep să-și aducă aminte de nebunia românească, dar îi împinge și traficul de aici - se circulă haotic, tare, nu se respectă regulile de condus defensiv și chiar nici de circulație. Atunci, în perioada concediilor, ar trebui să avem cea mai mare grijă, pentru că suntem în cel mai mare pericol” a spus Titi Aur, în emisiunea ”DC Conducem” de astăzi.
Expertul în conducere defensivă a continuat: ”Apar deplasările în străinătate făcute de noi și dacă o luăm spre Vest, devenim și noi civilizați, pentru că acolo se circulă civilizat și dacă faci nebunii, ești oaia neagră, cel remarcat, nici nu-ți vine, dar, mai mult de atât, știi sigur că vei fi sancționat. În schimb, spre sud, Bulgaria - Grecia... am fost chiar de curând în Grecia într-o mică vacanță și am avut surpriza neplăcută - pentru că știam lucruri bune despre Grecia, știam că au reușit să reducă la jumătate numărul de accidente în 10 ani, din 2010 până-n 2020, au venit cu măsuri restrictive și tot felul de constrângeri pentru a ajunge la aceste rezultate, dar, circulând în Grecia, nu am simțit asta pe stradă. Doar doi motocicliști am văzut cu cască, am văzut mașini grecești circulând cu viteză, depășind în zone interzise, intrând periculos de mult în zona asta de asumare de risc, am văzut, din păcate, o inconsecvență a autorităților din punct de vedere al marcajelor - restricții de viteză de 60 km/h pe autostradă și 90 km/ h în zone cu viraje, dar nici măcar în zonele cu marcaje n-am simțit o consecvență”.
Titi Aur a vorbit, pe de altă parte despre sancțiunile dure, dar a punctat și că ”într-o săptămână de Grecia, nu am văzut poliție”.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu