Titus Corlățean, despre o posibilă propagandă anti-occidentală după atacul armat de la Moscova: Este un joc riscant ca autoritățile ruse să facă acuzații

FOTO: captura video Twitter @kpru
FOTO: captura video Twitter @kpru

Titus Corlățean susține că ”nimeni nu este la adăpost de astfel de acte”, precum atacul terorist de astăzi, de lângă Moscova, nici măcar cei dintr-o societate controlată ferm cum este cea din Federația Rusă.

Titus Corlățean, fost ministru de Externe al României, a comentat situația de la Moscova, unde un grup de bărbați înarmați au tras în cei prezenți într-o sală de concerte, atac soldat cu zeci de morți și răniți.

”Înainte de orice, noi avem o obligație, și de ordin moral în primul rând, de a spune niște lucruri care se spun în astfel de situații, care din păcate se întâmplă. Și asta nu are de a face cu faptul evenimentul acesta tragic, sângeros, măcelul acesta de oameni nevinovați are loc în Rusia, condusă de un regim pe care noi l-am condamnat ca fiind un agresor împotriva unui alt stat suveran, Ucraina. 

Are legătură cu faptul că sunt omorâți oameni nevinovați, sunt măcelăriți oameni care nu au nicio vină și este datoria tuturor, indiferent de pozițiile ideologice, politice, de blocuri de securitate, să condamnăm foarte ferm astfel de acte extremiste.

Am văzut că Ministerul de Externe de la Moscova l-a calificat ca fiind, deja, un act terorist.

Trebuie să nu uităm umanitatea asta a noastră, mai ales în sistemele democratice, care trebuie să se manifeste în astfel de situații”, a declarat Titus Corlățean la Realitatea Plus.

Corlățean: Nimeni nu este la adăpost de astfel de acte

”Mai departe, nu cred că este momentul, ar fi o greșeală din partea unor oameni, care au niște responsabilități, să se adâncească în niște tipologii de variante, ipoteze. Ceea ce pot să vă spun este că, iată, nimeni nu este la adăpost în această umanitate, nici măcar în statele care au regimuri care controlează foarte dur, foarte strict, și este cazul Federației Ruse care își controlează societatea.

Iată că nimeni nu este la adăpost de astfel de acte, posibil, teroriste,  ca să citez din MAE rus, și că încă o dată se arată necesitatea unei colaborări internaționale când e vorba să previi și să combați astfel de acte”, a mai spus Titus Corlățean.

Ce riscă Rusia dacă lansează acuzații nefondate

Întrebat de realizatorul TV dacă se așteaptă la o propagandă anti-occident, fostul ministru de Externe a amintit de două episoade, ”mai întâi, chiar autoritățile ruse au anunțat că au dejucat un foarte posibil atentat terorist împotriva unui loc de cult evreiesc din Rusia și că destrămaseră o celulă teroristă a Statului Islamic, cu o anumită aripă din Asia și acesta este un fapt obiectiv anunțat de Federația Rusă.

În al doilea rând, la puțină vreme după acel anunț al autorităților ruse, Ambasada SUA a lansat un avertisment, fără a intra în detalii, ca cetățenii americani din Rusia să părăsească Federația Rusă. Deci e clar că au existat niște informații, prin canalele de monitorizare și de inteligence, astfel încât ceea ce se întâmplă acum nu este, aparent, chiar o surpriză fundamentală.

Este totuși un joc riscant ca autoritățile ruse, dacă nu au elemente fundamentale să facă acuzații în stânga și în dreapta până nu se demonstrează un anumit lucru.

Pentru că ce s-ar întâmpla dacă mâine o celulă de organizație teroristă și-ar asuma acest act terorist în condițiile în care ceva mai devreme Rusia ar fi acuzat Occidentul sau Ucraina? Riscă să se întoarcă foarte dur împotriva regimului în cadrul societății ruse o astfel de atitudine”, a concluzionat Titus Corlățean.

Citește și: ”Undeva, ceva se mișcă și în Federația Rusă”. Generalul (r) Dan Grecu, ipoteze despre atacul terorist de lângă Moscova

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel