Titus Corlăţean - fost consilier personal al lui Năstase, nominalizat la Justiţie

corlateam
corlateam
Alegeri prezidentiale 2024

Nominalizat la Ministerul de Justiție, Titus Corlăţean a  debutat ca diplomat în MAE concentrându-şi întreaga carieră pe politica externă, ascensiunea sa în acest domeniu, dar şi în viaţa politică, având ca punct de plecare funcţia de consilier personal al fostului primului-ministru Adrian Năstase.

Corlăţean a primit portofoliul Juistiţiei, deşi numele său era vehiculat pentru Ministerul de Externe. Şi în 2009 era aşteptată numirea sa la MAE, atunci când PSD a format un Guvern cu PDL, dar, în cele din urmă, fotoliul ministerial i-a revenit lui Cristian Diaconescu, ulterior plecat din PSD.

 Corlăţean a activat timp de şapte ani, din 1994 până în 2001, ca diplomat în MAE, după care fost, timp de doi ani, din 2001 până în 2003, consilierul personal al lui Adrian Năstase pe probleme de politică externă.

 Ulterior, timp de un an, Corlăţean a fost secretar de stat pentru Românii de pretutindeni la Cancelaria premierului Năstase.

 În 2004, Corlăţean este ales deputat. El candidează, ulterior, pentru un post de parlamentar european, fiind ales în PE şi activând ca membru al Comisiei de Politică externă a PE.

 Din 2008 este senator de Braşov şi preşedinte al Comisiei de Politică externă din Senat.

 În vârstă de 44 de ani, Corlăţean este licenţiat în Drept la Universitatea Bucureşti şi are o diplomă de studii aprofundate în Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale la aceeaşi universtitate.  În 2010, devine doctor în Drept Internaţional Public la Universitatea Bucureşti.

 În prezent, Corlăţean este lector universitar la Universitatea "Nicolae Titulescu", el fiind, din 2011, şi avocat în Baroul Bucureşti.

 Conform declaraţiei de avere completate în iunie 2011, Titus Corlăţean are datorii de aproximativ 100.000 de Euro, el având contractate două credite la BCR în valoare de 63.500 de Euro, respectiv 21.000 de Euro, scadente în 2034, dar şi două datorii de 10.000 de Euro, respectiv 2.000 de Euro, bani împrumutaţi de la două persoane fizice, scadente în 2012.

 Corlăţean deţine un teren intravilan în comuna Corbeanca, pe care l-a achiziţionat cu contract de vânzare-cumpărare, şi trei terenuri extravilane în Câmpulung Moldovenesc, moştenite.

  Totodată, Corlăţean are în proprietate un apartament de 80 de metri pătraţi în Sectorul 1 al Capitalei, pe care l-a dat în folosinţă mamei sale, şi o casă de locuit în Corbeanca.   El are un depozit bancar de 3.500 de Euro, un cont curent de circa 8.000 de lei şi un fond de investiţii de 13.000 de lei   Titus Corlăţean deţine o maşină marca Wolkswagen Golf, din 2008.   Soţia sa este profesor la o şcoală din Bucureşti şi a câştigat 14.000 lei în 2010.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel