TM2023. Evenimentele săptămânii din cadrul Programului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii

Descriere foto: Sursa foto: Timișoara
Descriere foto: Sursa foto: Timișoara

Se simte un pic de aer de vacanță, așa că s-ar putea să fie ceva mai puțin evenimente decât v-am obișnuit în săptămânile trecute. Asta nu înseamnă însă că nu aveți ce face, în cazul în care încă sunteți acasă și n-ați plecat undeva departe. 

Avem, așadar, o ofertă faină, care să vă scoată din case, dacă aveți poftă de puțină relaxare. Urcă pe scenă corul comunitar, o inițiativă în premieră pentru România, dar îl puteți revedea și pe Smiley.

În această săptămână puteți descoperi un nou loc numai bun de stat cu prietenii, vă puteți da cu Pelicanul și se dansează din nou în Piața Sf. Gheorghe, care își consolidează statutul de spațiu perfect pentru performance-uri.

Și încă o veste bună: Teatrul German de Stat a anunțat oficial programul Eurothalia 2023 și a pus în vânzare biletele. Acestea se pot cumpăra de AICI. Și vă spunem doar atât: vine Rimini Protokoll.

Evenimentele săptămânii

LA PAS: Gustul ca patrimoniu

5 august, ora 17
Reciproc, Bastionul Theresia

Sunteți așteptați la o nouă întâlnire gastronomică bazată exclusiv pe ingrediente din bucătăria de sezon. Suntem în plină vară și vom avea ocazia de a ne bucura împreună de gusturi diverse și preparate colorate. Această ediție aduce la... cratiță doi prieteni pasionați de gătit. Invitații sunt Pierre d'Alfonso, care vine din Milano pentru acest eveniment, și Andreea Pătroi. Ei vor propune pofticioșilor un meniu vegetarian.

Moderatorul întâlnirii este Tiberiu Cazacioc, activist Slow Food, blogger (Observatorul Gastronomic), specialist scheme de calitate și lanțuri alimentare scurte. Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile. Evenimentul este organizat în cadrul programului LA PAS /Slowing down, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, și este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Umbra, un nou spectacol în Piața Sf. Gheorghe

5 august, ora 20
Piața Sf. Gheorghe

Compania britanică de dans contemporan Chameleon se întoarce în Timișoara cu un nou spectacol stradal, sub forma unui trio puternic și nuanțat, dar în același timp delicat și exploziv. Umbra, un performance dinamic și teatral, pune sub lumina reflectoarelor teme precum excluziunea socială, dorința de înțelegere și de a fi înțeles. Spectacolul este adus în Timișoara la inițiativa coregrafei Lavinia Urcan și face parte din Cadre & Forme - program de dans complex, dezvoltat de asociațiile Noi Re-Creăm și Unfold Motion.

Chameleon a început când Anthony Missen și Kevin Edward Turner s-au întâlnit la mijlocul anilor 1990, și-au continuat studiile la Northern School of Contemporary Dance și după absolvire au călătorit și au lucrat cu unele dintre cele mai inovatoare companii de dans și coregrafi din lume. Au venit acasă în 2007 și așa a luat naștere Chameleon. Astăzi fac turnee internaționale în toată lumea, iar spectacolele, atelierele sau cursurile lor inspiră mii de tineri să aprofundeze dansul dintr-o perspectivă aparte.

Și, dacă tot vorbim de inspirație și educație, în perioada 1-11 august sunt deschise înscrierile pentru o nouă ediție a Școlii de vară de dans contemporan, program care va avea loc între 21 și 30 august. Lavinia Urcan povestește AICI cum se dezvoltă o școală de profil, cum creezi o comunitate în jurul ei și cum poți face educație prin dans. 

Corul comunitar dă voce Timișoarei

4 august, ora 21:00

Corul comunitar este  un proiect unic în România, în care actul artistic presupune și implicarea comunității locale. Corul comunitar va debuta vineri, într-un concert în care va fi interpretată Simfonia a IX-a în re minor, op. 125 de Ludwig van Beethoven. Pe scenă vor urca peste 300 de oameni: artiști din orchestra simfonică și corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul și locuitori ai orașului. 

Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven este o lucrare monumentală, structurată pe patru părți. În ultima dintre ele, alături de artiști vor cânta și locuitorii orașului, care au repetat încă din primăvară alături de maestrul Iosif Todea – dirijorul Corului „Ion Românu” și de șefii de partide ai corului.

Dirijor al concertului și coordonator al proiectului este Gabriel Bebeșelea.

REMINDER-ART


Teatrul pe Roți își dorește ca, timp de trei zile, să modifice agenda de zi cu zi a publicului spectator.

Prima zi vorbește despre întoarcerea la copilărie, a doua zi, despre „zborul oamenilor, frânt datorită lipsei curajului și lipsei încrederii că totul pornește de la simplul «încerc, vreau, pot»”, iar acest curaj îl găsim cu ajutorul persoanelor cu dizabilități, sindrom Down și autism, iar a treia zi propune o temă care nu am crezut și nu ne-am dorit niciodată să redevină atât de actuală, dar iată că ea este: războiul.

Vor fi animație stradală cu clovni pe picioroange, păpuși și marionete, dar și alte surprize.

Timișoara Young: Concert Smiley

2 august, ora 20
Parcul Rozelor

Concertul lui Smiley va fi precedat de cel al trupei Phaser. Aceasta va prezenta un format inedit, care cuprinde piese dedicate scurt-metrajului „În pantofii mei”, un film despre bullying și despre traumele copilăriei, in regia lui Alexandru Raț În rolurile principale: Alina Spiridon și David Săracu. Evenimentul face parte din seria organizată de Casa de Cultură, pentru sărbătorirea Zilei Timișoarei.

Născut în Timișoara – spectacol Ansamblul Timișul

3 august, ora 20
Parcul Rozelor

Spectacolul folcloric al Ansamblului Timișul este urmat de reunirea, pe aceeași scenă, a orchestrei Ansamblului Timișul, coordonată de Deian Galetin, și a orchestrei simfonice Lira, condusă de Radu Popa. Printre soliști: baritonul Giacomo Medici, instrumentiștii Lucian Nagy, Petre Ionuțescu, Attila Szabo. Invitat special este Pasha Parfeni, reprezentantul Republicii Moldova la ediția din acest an a Eurovision.

Iubind muzica: In memoriam Adrian Orza

3 august, ora 21
Casa del Retro, bd. V. Pârvan

Memoria celui care a fost Adrian Orza va fi cinstită printr-un eveniment care îi reunește mulți prieteni. Vor cânta Florin Cvașa, Victor Miclăuș, Levi Molnar, Horea Crișovan, Szolt Szabó, Mirela Iacob, Bogdan Nagy și Cătălin Voișian, iar sunetul va fi asigurat de Deian Feniac. Concertul coincide cu moment important, acela în care Adrian Orza va fi declarat Cetățean de Onoare al orașului Timișoara. Intrarea este liberă.

Misiune AI: Călătorii imaginare (sci-art workshop)

4 august, ora 12
MV, bd. Mihai Viteazul

Sunteți pregătiți să vă alăturați unei misiuni palpitante în universul fascinant al Inteligenței Artificiale și să explorați lumi nemaivăzute prin puterea imaginației voastre? Alături de Cristi Vicol, participanții vor putea explora conceptele captivante ale genului science-fiction, îmbina cunoștințele despre Inteligența Artificială cu imaginația lor, dezvolta abilități de scriere creativă.

Citește continuarea pe: https://www.spectacola.ro/tm2023-evenimentele-saptamanii-din-cadrul-programului-timisoara-capitala-europeana-a-culturii_31481.html

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel