Spectacolele Teatrului Național Radu Stanca, din Sibiu, vor începe la ora 17 în zilele de sâmbătă și duminică. Accesul publicului din alte localități este facilitat astfel, iar consumul de energie este mai redus.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) oferă publicului, în luna noiembrie, un program bogat, care cuprinde 19 reprezentații. Repertoriul este unul variat, astfel încât iubitorii de teatru să se poată bucura de spectacole pe gustul lor. Din luna noiembrie, reprezentațiile programate în zilele de sâmbătă și duminică încep la ora 17:00. În celelalte zile, spectacolele încep la ora 19.
„Pentru a veni în întâmpinarea tuturor spectatorilor și pentru a oferi șansa tinerilor, elevilor și publicului din alte localități să vină să vadă spectacolele Teatrului Național, încă din primăvara acestui an am programat reprezentațiile duminica de la ora 17:00. Acum, am decis să procedăm la fel și cu reprezentațiile din zilele de sâmbătă pentru ca în week-end-uri să jucăm doar de la ora 17:00. Facem acest lucru pentru a ușura accesul publicului, dar și pentru că ne dorim să reducem consumul de energie electrică și termică”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Biletele pentru spectacolele TNRS pot fi achiziţionate online, pe site-ul www.tnrs.ro, şi de la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17.
3 noiembrie:
Trei surori, de A.P. Cehov, regia: Andrei & Andreea Grosu
4 noiembrie:
Cerere în căsătorie, de A.P. Cehov, regia: Robert Raponja
5 noiembrie:
Bărbate, treci la fapte!, de Ray Cooney, John Chapman, regia: Șerban Puiu
6 noiembrie
Ora 17:00
Bărbate, treci la fapte!
9 noiembrie:
Bravul Soldat Švejk, de Jaroslav Hašek, regia: Viorel Rață
11 noiembrie
Orb de mină, de Csaba Székely,regia: Bogdan Sărătean
12 noiembrie:
Necunoscuta cunoscută, de Aleksander Ścibor-Rylski, regia: Victor Olăhuț
13 noiembrie:
Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, regia: Mariana Mihu – Plier
16 noiembrie
Femei, de Miro Gavran, regia: Raluca Iani
17 noiembrie
Am angajat un ucigaș profesionist, de: Aki Kaurismäki, regia: Radu-Alexandru Nica
18 noiembrie
Felii, de Lia Bugnar, regia: Lia Bugnar
19 noiembrie
Conferința iraniană, de Ivan Vîrîpaev, regia: Bobi Pricop
19 noiembrie
Zeul Carnagiului, de Yasmina Reza, regia: Bogdan Sărătean
20 noiembrie
Steaua fără nume, de Mihail Sebastian, regia: Florin Coşuleţ
25 noiembrie
Sunt o babă comunistă, de Dan Lungu, regia: Mariana Mihu – Plier
26 noiembrie
Oscar și Buni Roz, de Eric Emmanuel Schmitt, regia: Diana Fufezan
27 noiembrie
Oleanna, de David Mamet, regia: Bogdan Sărătean
30 noiembrie
Mamă, de Marta Barceló, regia: Mariana Cămărășan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu