Toți fiii mei – o poveste despre dragoste, vină și lăcomie

„Toți fiii mei, piesa scrisă şi pusă în scenă în anul 1947, este cea care l-a propulsat pe Arthur Miller în atenția publicului american şi a criticilor şi cea care i-a adus primul premiu Tony. 

Povestea, respectând regula tragediei grecești de timp, spațiu şi acţiune, este inspirată dintr-un fapt real, preluat de dramaturg din paginile unui ziar.

Acţiunea se petrece în America, imediat după cel de-al doilea război mondial, în sânul unei familii care a reuşit să se îmbogăţească, profitând de oportunităţile apărute. În casa Keller, dramele sunt însă adânci. Deciziile din timpul războiului au consecinţe tragice, trei ani şi jumătate mai târziu, asupra întregii familii.

Toţi fiii mei revine la Teatrul Naţional la peste jumătate de secol de la prima sa montare în România, în 1948. Din echipa de atunci au făcut parte Aura Buzescu, în rolul lui Katty Keller şi Liviu Ciulei, care a semnat scenografia spectacolului. Toţi fiii mei, montare care face parte din proiectul TNB, Teatru universal contemporan, este o recuperare a unui important text din dramaturgia americană, aproape necunoscut publicului român şi, cu siguranţă, un spectacol de succes.”

„Toți fiii mei” reprezintă  primul mare succes din cariera prolifică a lui Arthur Miller - este o poveste despre dragoste, vină și puterea decadentă a lăcomiei.

Vineri, 15 decembrie (a.c.) ora 19.00. Sala mare a TNB. 

Durata 2h 40 cu pauză. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel