Cu multă întristare sufletească, vă aducem la cunoștință faptul că domnul Toader Bârsan, meșterul popular cioplitor în lemn din localitatea Bârsana și ambasador al turismului maramureșean, a trecut la Domnul, astăzi, marți, 04 ianuarie, la vârsta de 78 de ani, a anunțat Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului.
"Cu multă întristare sufletească, vă aducem la cunoștință faptul că domnul Toader Bârsan, meșterul popular cioplitor în lemn din localitatea Bârsana și ambasador al turismului maramureșean, a trecut la Domnul, astăzi, marți, 04 ianuarie, la vârsta de 78 de ani.
Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, împreună cu preoții și monahii care l-au cunoscut, transmit un mesaj de condoleanțe, mângâiere și alinare sufletească familiei îndoliate, soției Anuța, celor doi fii, părintele Teodor - slujitor la Mănăstirea Bârsana și domnului Ion Bârsan - care, împreună, duc cu multă dragoste mai departe, arta sculpturii în lemn și construirea de biserici de lemn.
Amintim faptul că domnul Toader Bârsan a construit la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, poarta de intrare lângă mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian (în anul 1988) precum și troița din fața cimitirului lăcașului monahal.
Toader Bârsan este meșterul care a făcut cunoscut numele Maramureșului până la Muzeul Smithsonian din Washington, pentru care a sculptat acolo o poartă maramureșeană. Prin această poartă a trecut însuși Bill Clinton, președintele Statelor Unite ale Americii, din vremea respectivă.
„O adevărată poartă maramureşană nu poate să nu aibă arborele vieţii. De el aparţine funia, colacul înseamnă bogăţie, rozeta - soarele. Aici avem fagurele de miere, aici peştele, simbolul curăţeniei, aşa să fie omul de curat la suflet cum e peştele pe dinafară, că el numai în apă trăieşte”, mărturisea artistul, în anul 2014.
În semn de recunoștință pentru promovarea culturii și a meșteșugurilor maramureșene, meșterul a primit în urmă cu câțiva ani, de la Consiliul Județean Maramureș, titlul onorific de „Ambasador al Turismului Maramureșean”.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească cu drepții întru Împărăția Sa! Veșnica lui pomenire din neam în neam", precizează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News