Tudorel Toader a anunțat că demisionează din funcția de ministru al Justiției.
Tudorel Toader a anunţat joi că va merge la Guvern, unde îi va prezenta premierului Viorica Dăncilă demisia din funcţia de ministrul al Justiţiei.
”Merg la Guvern şi prezint doamnei prim-ministru demisia din funcţia de ministru al Justiţiei. Domnia sa va decide ce face cu această demisie, cel mai probabil o trimite la preşedintele Republicii. În felul acesta domnia sa declanşează, pe de o parte, procedura de remaniere prin solicitarea pe care a formulat-o şi a trimis-o de aseară. Are în acelaşi timp şi demisia mea şi, cel mai probabil, o va trimite la preşedintele Republicii. Voi rămâne până în momentul în care preşedintele evaluează, analizează, decide şi emite decretul, pe de o parte, de eliberare a mea, pe de altă parte, de numire a noului ministru al Justiţiei', a spus Toader, într-o scurtă declaraţie susţinută pe treptele din faţa sediului Ministerului Justiţiei.
'Voi merge la Guvern şi am o altă întrevedere cu doamna prim-ministru. În scrisoarea pe care am redactat-o, voi porni de la voinţa politică exprimată în cadrul CEx (al PSD - n.r.), şi anume de retragere a sprijinului politic pentru subsemnatul în calitate de ministru al Justiţiei. Voi porni de la voinţa exprimată oarecum în cele două întrevederi de aseară şi astăzi cu doamna prim-ministru şi voi porni de la faptul că doamna prim-ministru are rolul decisiv, atât în formarea Guvernului, cât şi în revocarea unora dintre membrii Guvernului. Luând act de aceste circumstanţe, împrejurări, iau în considerare şi faptul că orice autoritate trebuie să aibă asigurată continuitatea activităţii, voi rămâne la minister până în momentul în care în Monitorul Oficial apare numele şi prenumele noului ministru al Justiţiei, căruia îi voi preda documentele ministerului pe bază de proces verbal, îi voi preda sigiliul ministerului şi îi voi ura succes', a mai spus Toader.
Miercuri seară, prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniştri de la Justiţie, Fonduri Europene şi de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
Totodată, premierul a transmis către Administraţia Prezidenţială propunerea de revocare a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi demisiile ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi a ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a anunţat Guvernul într-un comunicat.
VEZI ȘI: PSD-ALDE, candidat comun la prezidențiale 2019. Gorghiu, reacție
Pentru Ministerul Justiţiei a fost propus deputatul Eugen Nicolicea; pentru Ministerul Fondurilor Europene - deputatul Oana Florea, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni - senatorul Tit-Liviu Brăiloiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu