Toader-Kovesi: Răspuns după discursul şefei DNA, de la ONU

Tudorel Toader îi răspunde lui Kovesi că achitările, dosarele în care a intervenit prescripţia sau abuzurile nu sunt ştiri false.

Publicitate

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri seară în legătură cu afirmaţiile formulate la ONU de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, că achitările, conflictele juridice de natură constituţională, dosarele în care a survenit prescripţia sau abuzurile nu sunt "ştiri false".

"Numeroase achitări, mai ales din ultimul timp, cele trei conflicte juridice de natură constituţională provocate în mai puţin de un an de zile, faptul că în multe dosare a survenit prescripţia răspunderii penale şi nu s-au rezolvat în termenul acela rezonabil, abuzurile pe care le vedem cu toţii, faptul că un procuror sau altul ieri era de elită, lăudat, apreciat, şi azi e anchetat la rândul lui pentru represiune nedreaptă sigur nu sunt ştiri false. Dacă vrem să fim oneşti, trebuie să prezentăm bunele şi relele care caracterizează sistemul de justiţie din România, bunele şi relele care caracterizează DNA-ul. Să vedem dacă într-un stat de drept principul, exigenţa, binele public care rezultă din statul de drept permit ca pentru X cazuri bine rezolvate să se tolereze numeroasele achitări, abuzuri şi toate celelalte. Părerea mea este că nu", a declarat Toader la România TV.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat miercuri, într-un discurs ţinut la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, că întregul sistem de justiţie din România s-a confruntat cu "atacuri prin ştiri false".

Ce a declarat Kovesi la ONU

"Au existat încercări repetate de a modifica legislaţia anticorupţie pentru a limita instrumentele legislative folosite de procurorii anticorupţie sau dezincriminarea unor fapte. Au fost situaţii în care s-a refuzat ridicarea imunităţii politicienilor acuzaţi de infracţiuni de corupţie. Pe lângă aceste încercări, întregul sistem de justiţie s-a confruntat cu atacuri prin ştiri false sau prin declaraţii publice de natură să slăbească încrederea în justiţie. Cea mai mare provocare în România este acum păstrarea independenţei judecătorilor şi procurorilor şi stabilitatea legislativă, acestea fiind vitale pentru ca procurorii anticorupţie să fie eficienţi", a spus Kovesi în discursul ţinut la o dezbatere pentru marcarea aniversării a 15 ani de la adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei (UNCAC), potrivit unui comunicat de presă al DNA.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel