TOATE regulile pentru vacanțe în Grecia, Spania, Turcia, Italia și Bulgaria. Informații la zi despre destinațiile preferate de români

Grecia, Kavala / Foto DCNews
Grecia, Kavala / Foto DCNews

Diversele destinații externe de vacanță ale românilor au condiții de intrare în țară diferite.

Suntem în plin sezon al concediilor, iar românii care doresc să călătorească în străinătate în această vară sunt curioși despre condițiile necesare pentru a intra în Grecia, Spania, Turcia, Italia sau Bulgaria. Astfel, am alcătuit o listă actualizată cu informațiile despre călătoriile în mai multe destinații de vacanță preferate ale românilor.

Grecia

Potrivit site-ului oficial al Ministerului Afacerilor Externe, Grecia nu se află în stare de urgență, iar autoritățile elene au următoarele condiții pentru pătrunderea pe teritoriul țării pentru vacanță:

- formularul de localizare a pasagerilor (Passenger Locator Form) completat cu cel puțin 24 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei (obligatoriu);

- fie rezultatul negativ al unui test PCR cu 72 de ore înainte de intrarea în Grecia;

- fie rezultatul negativ al unui test rapid antigen cu 48 de ore înainte de intrarea în Grecia;

- fie dovada vaccinării împotriva Covid-19 (să fi trecut 14 zile de la completarea schemei de vaccinare);

- fie un document de la laborator autorizat sau certificat medical care să ateste că persoana a fost diagnosticată cu Covid-19 anterior cu 30 – 180 de zile;

- fie certificatul european digital Covid-19, tipărit sau digital;

Menționăm că formularul de localizare este obligatoriu pentru toate persoanele de toate vârstele. Copiii de peste 12 ani și adulții trebuie să aibă și unul dintre celelalte documente menționate mai sus, alături de formularul de localizare.

Grecii ar și testa aleatoriu la intrarea în țară, iar persoanele care sunt depistate cu infecția vor sta în carantină 10 zile într-o locație desemnată de autorități.

Turcia

În Turcia nu este stare de urgență și se exclud de la carantină persoanele care:

- fie prezintă un test negativ PCR făcut cu 72 de ore înainte de intrarea în țară;

- fie prezintă un certificat de vaccinare cu schemă completată cu minim 14 zile înainte;

- fie prezintă dovada infectării cu Covid-19 în ultimele 6 luni, dar nu mai devreme de a 28-a zi de la un rezultat pozitiv;

- fie prezintă rezultatul negativ al unui test rapid antigen efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în Turcia, emis în engleză (testele efectuate acasă nu se iau în calcul).

Menționăm că minorii cu vârsta de până la 6 ani nu trebuie să prezinte testele negative la coronavirus. Minorii de peste 6 ani trebuie să prezinte rezultatul negativ al testului negativ, fie PCR, fie rapid antigen. Minorii care sunt vaccinați împotriva Covid-19 nu trebuie să prezinte rezultatul testului negativ.

Testarea aleatorie de la intrarea în țară este valabilă și aici, iar turiștii pot merge spre destinația de vacanță după testare. În cazul unui rezultat pozitiv, persoana în cauză și contacții direcți vor fi carantinați pentru 14 zile. Se poate ieși din carantină după cea de-a zecea zi dacă rezultatul testului PCR este negativ.

Spania

Din 21 iunie 2021, persoanele care merg în Spania pe cale aeriană pot intra în țară fără certificat de vaccinare, test negativ PCR sau antigen ori certificat de trecere prin boală. Totuși, persoanele care intră în Spania pe cale aeriană sau maritimă trebuie să completeze anticipat un formular privind starea de sănătate prin aplicația Spain Travel Health (SpTH) sau la https://www.spth.gob.es/, inclusiv pentru minori.

Totuși, cei care merg în insulele Canare trebuie să aibă rezultat negativ la testele PCR sau antigen efectuate cu 72 de ore înainte de cazare. Testul este obligatoriu pentru cei de peste 6 ani, iar minorii sau adulții care sunt vaccinați sau fac dovada bolii în ultimele 6 luni sunt exceptați de la regulă.

Bulgaria

Cetățenii români care intră în Bulgaria nu sunt obligați să prezinte alte acte în afară de cele de călătorie (C.I. sau pașaport).

Italia

Italia se află în stare de urgență până la 31 iulie 2021. Românii care doresc să intre în această țară trebuie:

- fie să facă dovada completării schemei de vaccinare cu cel puțin 14 zile în urmă:

- fie dovada vindecării de Covid-19;

- fie efectuarea unui test antigen rapid sau PCR cu 48 de ore înainte de intrarea în Italia, cu rezultat negativ.

Copiii de până la 6 ani sunt exceptați de la efectuarea testului, dar nu și de obligația izolării dacă este cazul. Minorii sunt exceptați de obligația izolării numai dacă sunt însoțiți de un adult, părinte sau însoțitor, care deține un certificat verde Covid-19.

***Pentru verificarea acurateței informațiilor recomandăm și consultarea site-ului oficial al Ministerului Afacerilor Externe. Datele sunt valabile pentru săptămâna aceasta (12-18 iulie 2021)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel