Toate restricțiile valabile în Cluj-Napoca, începând de vineri. Noi decizii

Foto Pexels
Foto Pexels

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj a adoptat, joi, o hotărâre care prevede impunerea unor restricții în Cluj-Napoca, unde incidența Covid a depășit 2 la mia de locuitori.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit autorităților, incidența în Cluj-Napoca este joi de 2,15‰, în comuna Florești de 2.21‰ și în comuna Săvădisla de 2.67‰. Astfel, CJSU a impus restricții pentru o perioadă de 14 zile, începând de vineri.

Astfel, în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție.

„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 05:00-02:00”, a mai transmis Prefectura Cluj.

CJSU Cluj a dispus restricții începând de vineri și în comuna Săndulești, unde incidența Covid a ajuns la 3.19‰. Aici, sunt interzise activitatea cu publicul a cinematografelor, a restaurantelor și cafenelelor, a fimelor de jocuri de noroc, dar și evenimentele private.

Secțiile ATI COVID din România, aproape pline 

În prezent, în spitalele din România mai sunt libere 109 paturi ATI COVID. Dintre acestea 40 sunt pentru copii, anunță autoritățile.

De asemenea, în spitalele din București mai sunt libere doar trei paturi pentru persoanele infectate în stare gravă.

Potrivit statisticii, în unitățile sanitare de România, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.271. Dintre acestea, 741 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 182 sunt minori. 170 sunt internați în secții și 12 se află la Terapie Intensivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel