Tocăniță din piept de pui cu legume: Rețeta

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Angela Khebou)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Angela Khebou)

Tocănița din piept de pui cu legume poate reprezenta o idee perfectă pentru cină. Iată cum se prepară...

Ingrediente

1 piept de pui (cca 500 gr; se pot folosi şi pulpe de pui dezosate)
1 ceapă mare
1 lingură pastă de ardei dulce
1 lingură pastă de roşii
1 linguriţă condiment turcesc
3 cartofi
1/3 ardei gras roşu
150 gr fasole verde (poate fi congelată)
1 dovlecel mic 
1 vânătă mică
2 roşii din conservă (sau 1 roşie mare bine coaptă)
1/2 legătură pătrunjel
3 linguri ulei
sare

Cum se prepară

Cartofii se curăţă şi se taie rondele nu foarte subţiri. Ardeiul se taie fâşiuţe. Dovlecelul se taie rondele. Vânăta se taie în 4 pe lungime şi apoi rondele. Se toacă pătrunjelul. Se strivesc roşiile cu furculiţa (dacă sunt din conservă) sau se taie rondele (dacă sunt proaspete). Pieptul de pui se separă în cei doi lobi şi fiecare lob se taie pe lăţime, în 4-5 bucăţi.

Se toacă ceapa. În uleiul încins se căleşte ceapa până se înmoaie bine de tot (cca 10 minute). Se adaugă bucăţile de pui şi se sotează, amestecând din când în când, doar până ce carnea îşi schimbă culoarea peste tot. Se adaugă pastele (de ardei şi roşii), condimentul turcesc şi se mai sotează 3 minute, amestecând să se acopere bucăţile de pui cu pastă. Se trage oala de pe foc.

Se aşază cartofii peste carne. Se presară cu sare, puţin piper şi puţin pătrunjel. Se presară deasupra fasolea verde şi ardeiul gras. Se presară sare şi pătrunjel. Se aşază deasupra rondelele de dovlecel. Se presară cu sare, piper şi pătrunjel. Se aşază deasupra vânăta. Se toarnă roşiile peste ultimul strat şi se presară cu sare şi pătrunjel.

Se toarnă 1 1/2 căni de apă (cât să ajungă sub stratul de dovlecei). Se pune oala iar pe foc şi se aduce la fierbere. Se pune capacul pe oală şi se dă la cuptor, la 180C timp de 45 minute. După acest timp, legumele vor fi lăsat mult suc şi tocăniţă va fi aproape acoperită de sos.

Se ia capacul, se scade temperatura la 150C şi se mai lasă 30 minute să scadă sosul un pic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel