Tochitura de porc este o rețetă tradițional românească pe care foarte mulți o apreciază. Iată cum se prepară...
Ingrediente
600 gr ceafă de porc
250 gr fleică (cărnoasă)
150 gr costiţă (proaspătă)
100 gr cârnaţi (uşor afumaţi; la vremea asta de abia au prins câteva fumuri)
100 gr ficat de porc
50 ml vin alb sec
2 căţei usturoi
1 linguriţă untură
sare, piper negru
Cum se prepară
Se taie carnea cuburi de aprox. 3 cm. Din costiţă se scot oasele şi se taie doar carnea. Ficatul se spală bine şi se acoperă cu lapte până e nevoie de el.
Într-un ceaun mai larg se topeşte untura la foc mic (se foloseşte numai puţină să ajute până îşi lasă carnea grăsimea), potrivit e-retete.ro. Se adaugă carnea cea mai grasă (fleica şi costiţa) şi se lasă la foc mic să-şi lase grăsimea (cca 10 minute; amestecaţi de câteva ori în acest timp). Se adaugă ceafa şi se amestecă doar cât să se aşeze bine carnea în oală. Se pune capacul şi se dă focul doar uşor mai mare.
După 10 minute, dacă ridicaţi capacul, vedeţi că s-a adunat mult suc pe carne. În acel moment daţi focul iar la mic şi lăsaţi să se fiarbă în continuare, cu capac. După aprox. alte 30 minute veţi auzi cum sfârâie carnea în oală, e semn că lichidul de pe ea s-a evaporat şi începe să se frigă în grăsime. Continuaţi să frigeţi tot cu capac, tot la foc mic, până ce carnea e plăcut rumenă (încă cca 30 minute; în acest timp amestecaţi cam la 10 minute în oală).
Adăugaţi cârnatul tăiat rondele şi ficatul tăiat bucăţi cât carnea. Amestecaţi uşor. Adăugaţi usturoiul strivit, sare şi piper negru măcinat, amestecaţi iar şi apoi stingeţi totul cu vin. Aduceţi la fierbere şi puneţi capacul. Lăsaţi să se facă la foc mic încă 10 minute. După o oră şi jumătate, tochitura e gata.
Vezi și: Rum Baba, "strămoșul savarinei" înecat în rom. Este un desert genial!
Chec pufos simplu. Rețeta veche, economică
BONUS: Pizza de casă, rețeta. Este cea mai bună
Ingrediente
Pentru aluat:
- 200 ml apă călduţă
- 50 ml ulei
- 1 lingură sare
- 1 lingură zahăr
- 1 plic de drojdie uscată
- făină
Pentru topping:
- 250 g şuncă presată
- 1 cabanos
- 5-6 ciuperci
- 200 g caşcaval
- 100 g boabe de porumb
- sos de roşii
- sare
- busuioc
- piper
Cum se prepară
Se amestecă în maşina de pâine apă, sare, zahăr şi ulei. Se adaugă puţină făină, iar apoi drojdia uscată şi se lasă la frământat. Se adaugă apoi treptat făina până obţinem un aluat de consistență potrivită. Programul durează 1 h şi 30 min, timp în care aluatul este frământat şi lăsat la dospit.
Între timp se toacă mărunt şunca presată, cabanosul, ciupercile, se scurge porumbul de zeamă. Se răstoarnă aluatul pe masa de lucru şi se întinde blatul. Se aşază aluatul în tava unsă în prealabil cu puţin ulei şi se înţeapă în mai multe locuri, scrie gustos.ro.
Se introduce blatul în cuptorul încins în prealabil pentru 10 minute. După 10 minute, se scoate şi se adaugă şunca, ciupercile şi cabanosul şi se mai introduce 10 munute în cuptor. După 10 minute, se adaugă porumbul boabe, caşcavalul, sare, piper, busuioc şi sos de roşii. Se mai lasă 10 minute în cuptor. Se serveşte cu sos de roşii.
Vezi și: Plăcinta învârtită cu dovleac, vedeta sezonului: Rețeta senzațională de toamnă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu