Tokes acuză: Guvernarea USL se răzbună pe maghiari

Laszlo Tokes
Laszlo Tokes
 

O campanie de răzbunare împotriva maghiarilor a fost dirijată de guvernarea Ponta-Antonescu, după eșecul ”schimbării puciste” a președintelui Traian Băsescu, acuză europarlamentarul Laszlo Tokes, recomandând Parlamentului şi Comisiei Europene "să urmărească, în continuare, cu atenţie situaţia din România, respectiv dinamica sorţii minorităţii maghiare".

Laszlo Tokes salută, într-o declaraţie politică dată publicităţii joi, dezbaterea de miercuri desfăşurată în plenul Parlamentului European, pe marginea situaţiei politice din România, afirmând că aceasta era necesară în condiţiile în care "în România însăşi democraţia, statul de drept au fost periclitate în ultimele luni", potrivit Mediafax.

"Noi, maghiarii din Ardeal, considerăm importantă atenţia UE, a Parlamentului, şi pentru că guvernul postcomunist român a doborât recordul antimaghiarismului, lansând un şir de atacuri la adresa instituţiilor noastre minoritare", a afirmat Tokes, amintind de "împotrivirea faţă de facultatea maghiară de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş" şi de "încercarea arbitrară de a renaţionaliza clădirea Colegiului Reformat Székely Mikó".

Europarlamentarul Tokes a criticat actuala guvernare Ponta-Antonescu, pe care o acuză că ”a dirijat o campanie de răzbunare împotriva noastră şi pentru că maghiarii nu au fost dispuşi să le sprijine politica ilegală şi neconstituţională, mai exact schimbarea pucistă a preşedintelui Traian Băsescu".

Susținând că "uniunea contra naturii, care - în spiritul oportunismului politic -, s-a format între naţional-liberali (PNL) şi partidul moştenitor al comuniştilor (PSD)", Tokes apreciază că "foştii lideri liberali cu trecut glorios - urmăriţi şi încarceraţi pentru convingerile lor politice de către comuniştii bolşevici - se învârt în mormânt" atunci când Crin Antonescu şi actualii lideri liberali "împrumută legitimitate politică restauraţiei postcomuniste".

În legătură cu dezbaterea de la Strasbourg, Tokes a apreciat prestaţia popularilor europeni şi a reprezentanţilor PDL în PE, menționând că "în calitate de cetăţeni loiali ai României, precum şi membri dedicaţi ai comunităţii noastre naţionale maghiare din Ardeal - trebuie să fim de acord cu poziţia Comisiei Europene, care a fost rostită în cadrul plenarei de mulţi vorbitori şi chiar de doamna vicepreşedinte Viviane Reding: dacă nu doreşte să devină «ţară bananieră» şi este dispusă, într-adevăr, să pună capăt «telenovelei politice» care a rulat până acum, precum şi «loviturii de stat parlamentare» (Viviane Reding) bazată pe «tirania majorităţii» (Cristian Preda), România trebuie să revină pe «drumul european», respectând în totalitate valorile fundamentale ale UE: democraţia, statul de drept, independenţa justiţiei, drepturile omului şi drepturile minorităţilor", a declarat Laszlo Tokes.

În contextul celor prezentate, europarlamentarul solicită Parlamentului şi Comisiei Europene "să urmărească, în continuare, cu atenţie situaţia din România, respectiv dinamica sorţii minorităţii maghiare".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel