Tolontan: Udrea a negociat un contract de 10.000 de euro cu Marincea

Actualul purtător de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a negociat în luna august 2014, pe vremea când lucra în presă, un contract de consultanță cu Elena Udrea, pe atunci candidată la alegerile prezidențiale, scrie Cătălin Tolontan pe blogul său. Negocierea nu s-a soldat însă cu nici un rezultat, iar între Elena Udrea și firma ziaristului nu a fost semnat nici un contract, continuă Cătălin Tolontan, fapt confirmat și de fosta prezidențiabilă a PMP.

La acel moment, Ovidiu Marincea era senior editor la Realitatea TV.

Potrivit sursei citate, Ovidiu Marincea redactase pe 29 august 2014 un contract prin care firma SC Maristo Smart SRL, avându-l ca "Prestator" pe Ovidiu Marincea, urma să presteze "servicii de producție, editare știri și clipuri video, conținut media online" pentru campania electorală a Elenei Udrea.

Ovidiu Marincea solicita 10.000 de euro, din care 50% dintre bani în momentul facturării. Se adăugau 560 de euro pentru o deplasare și 200 de euro pentru un clip video electoral. Contractul urma să fie valabil în perioada 30 august - 30 octombrie 2014. Banii urmau să fie asigurați de Eugen Tomac, cel care gestiona finanțele PMP și era și șeful campaniei prezidențiale.

În cele din urmă însă, contractul nu a fost semnat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel