Genocidul din Ucraina se poate observa cu ochiul liber, declară la RFI europarlamentarul Eugen Tomac, președinte PMP. El spune că ”asistăm la scene de groază în Ucraina”.
Publicitate
Eugen Tomac acuză armata rusă de genocid în Ucraina.
„Indiscutabil, atunci când vedem aceste imagini de la Bucha și nu numai, cu oameni torturați, legați cu mâinile la spate și împușcați în cap, discutăm despre genocid, pentru că aici sunt acțiuni militare premeditate și cineva a ordonat, nu există întâmplări”, declară la RFI Eugen Tomac.
În opinia sa, ”faptul că pe linia frontului avem atât de mulți comandanți ai armatei ruse, care deja au decedat, să nu uităm că peste opt generali ai armatei Federației Ruse au fost omorâți în aceste confruntări, în total peste 20 de comandanți ai armatei ruse au fost omorâți în cele peste 50 de zile de război, deci într-o perioadă foarte scurtă de timp avem printre cei care și-au pierdut viața comandanți din vârful armatei ruse, ceea ce arată foarte clar că a existat o operațiune militară foarte bine coordonată și nu mă tem să spun că într-adevăr, armata rusă a comis genocid în Ucraina și dacă în alte vremuri era foarte greu să dovedești asemenea fapte, astăzi totul se poate observa cu ochiul liber într-un timp foarte scurt, pentru că avansul tehnologic ne permite să identificăm inclusiv persoanele care au participat la acest masacru”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu