Tomac: Iohannis trebuie să respecte decizia Curții Constituționale

Eugen Tomac
Eugen Tomac

Deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP, a declarat că într-un stat de drept "în mod normal preşedintele trebuie să respecte" decizia CCR în cazul şefei DNA Laura Codruţa Kovesi.

Eugen Tomac a adăugat că în cazul în care va pune în aplicare această decizie preşedintele va trebui să convoace un referendum pe chestiuni legate de de justiţie. "Preşedintele României se află într-o situaţie extrem de delicată, în momentul de faţă, pentru că într-un stat de drept în care respectăm deciziile din justiţie în mod normal preşedintele trebuie să respecte această decizie a Curţii Constituţionale, însă, nu putem trece cu vederea un aspect extrem de important şi anume că prin această decizie, practic, procurorii sunt sub control total al ministrului Justiţiei, iar preşedintele nu mai are niciun fel de pârghii prin care să-şi poată îndeplini atribuţiile constituţionale pe care le are", a declarat Tomac pentru AGERPRES.

Trebuie clarificat statutul procurorilor

Preşedintele executiv al PMP a adăugat că în cazul în care va pune în aplicare această decizie "preşedintele va trebui să convoace un referendum pe care l-a solicitat, şi Parlamentul l-a aprobat, pe chestiuni legate de justiţie". "Şi aici lucrurile trebuie clarificate foarte limpede în ceea ce priveşte statutul procurorilor, pentru că preşedintele, ca garant al Constituţiei şi mediator între puterile statului, trebuie să-şi utilizeze toate pârghiile pe care le are la dispoziţie, astfel încât să garanteze în continuare independenţa justiţiei şi să încerce să corecteze lucrurile care sunt, evident, greu de înţeles din punct de vedere al procedurilor ce ţin de funcţionarea justiţiei şi aici mă refer clar la statutul procurorilor. Deci, justiţia nu trebuie adusă sub controlul Guvernului", a mai declarat Tomac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel