Tomas Berdych se retrage din tenis. Vestea tristă a zilei din sport

Tenismanul ceh Tomas Berdych a confirmat că se va retrage din activitatea sportivă la vârsta de 34 de ani, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu prilejul Turneului Campionilor de la Londra, informează AFP.

Primul anunţ a fost făcut miercuri de tatăl său într-o publicaţie din Cehia, Blesk, iar jucătorul a confirmat reţelele de socializare.

"Nu ştiu exact ziua şi ora când am luat această decizie, dar în orice caz foarte repede după US Open-ul de anul acesta", a spus Berdych, care a fost învins eliminat în primul tur al turneului de americanul Jenson Brooksby (274 ATP).

"Sincer, senzaţia pe care am avut-o la ultimul meci oficial a fost să-mi spun 'Ok, s-a încheiat'. Este ca şi cum te lupţi cu toate forţele, dar de fapt te lupţi cu tine, nu cu adversarul", a explicat el.

"Te antrenezi, te pregăteşti şi ajungi la turneu, joci şi problema revine", a adăugat cehul.

Accidentările l-au lovit crunt 



Berdych a suferit recent de probleme la şold, care l-au împiedicat să mai joace la cel mai bun nivel al său, care i-a permis să atingă semifinalele tuturor celor patru Grand Slam-uri.

În palmaresul lui Berdych figurează 13 titluri la simplu, dar şi Cupa Davis, în care a triumfat de două ori, în 2012 şi 2013. În acest an, Tomas a jucat finala Openului Qatarului de la Doha, unde a fost învins de spaniolul Roberto Bautista Agut.

La ultimul său Grand Slam, US Open 2019, Berdych a fost eliminat încă din primul tur.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel