Toni Greblă, la DNA. Fostul judecător CCR: Nu înțeleg ce mi se întâmplă

Toni Greblă, judecător CCR, DNA
Toni Greblă, judecător CCR, DNA

Fostul judecător al Curții Constituționale a României Toni Greblă a ajuns, marți dimineață, la DNA, pentru audieri în dosarul în care acuzat de comiterea mai multor fapte de corupție. 

"Sunt simplu cetățean, nu am niciun fel de funcție, nu am activitate în vreun partid politic și sunt implicat într-o anchetă judiciară. Din punct de vedere penal, nu înțeleg ce mi se întâmplă. Astăzi am fost chemat la DNA și m-am prezentat. Nu a apărut nimic nou în dosar, dimpotrivă, probele administrate până acum par să confirme punctul meu de vedere. Eu sunt convins că adevărul va ieși la iveală. Eu nu am furat din banul public, eu nu am devalizat banul public.", a declarat fostul judecător de la CCR.

Toni Greblă a mai declarat că își asumă relația cu finul său Ion Bîrcină, "dar de aici și până la fapte penale este o cale lungă".

Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel