Senatorul social-democrat, Toni Greblă, a declarat, luni, la RFI, că ruperea USL depinde de atitudinea conducerii PNL în cazul lui Sorin Roșca Stănescu, precizând că senatorul liberal "nu reprezintă o miză pentru PSD. Atitudini gen SRS sunt într-adevăr preocupante" pentru viitorul alianței, a mai spus social-democratul.
"Astăzi va fi găsită o soluţie, pentru ca atacuri nejustificate din interiorul USL-ului să nu mai poată fi făcute. Aici nu-i vorba de ori Sorin Roşca Stănescu ori USL! Nici nu se pune aşa problema. E vorba de a lua acele măsuri interne în fiecare partid, pentru ca atacuri din interior, care nu fac decât rău Uniunii să nu mai poată fi posibile", a afirmat Toni Greblă.
Potrivit senatorului PSD, ruperea USL depinde, "în primul rând, de atitudinea conducerii PNL-ului astăzi, de atitudinea lui SRS şi de garanţiile pe care el ar putea să le ofere cu privire la capabilitatea lui de a fi un bun membru al unui partid de guvernământ. La SRS nu-i vorba de o anume detaşare de partidul din care face parte, ci de acţiuni şi declaraţii care îl fac până la urmă incompatibil cu calitatea de membru al PNL-ului şi mai departe al Uniunii".
PSD are nevoie de garanții
Toni Greblă cere garanţii că situaţii similare nu se vor mai întâmpla, chiar dacă afirmă că USL este mult prea solidă pentru a fi distrusă de tensiunile în cazul SRS: "Este vorba de ceva garanţii, dacă mă pot exprima aşa, în legătură cu atitudinea de viitor a domnului SRS sau a altora care în perioada asta foarte dificilă care urmează şi cu intrarea în vigoare a Codurilor, cu problemele economice, cu regionalizarea, cu problema Constituţiei, noi trebuie să dovedim o anume coerenţă şi o anume solidaritate, nu să expunem viziuni proprii în spaţiul public, făcând rău Uniunii Social Liberale. Uniunea Social Liberală este mult prea solidă pentru a fi distrusă de acest conflict. Însă lui, conflictului ca atare, atitudinii care a generat şi poate genera pe viitor astfel de reacţii trebuie să-şi găsească astăzi o soluţie practică, pentru a descuraja astfel de atitudini şi comportamente politice", a mai precizat senatorul Greblă.
Întrebat dacă plecarea lui SRS este condiţia de bază, Toni Greblă a răspuns: "Nu, SRS nu reprezintă o miză pentru PSD. Atitudini gen SRS sunt într-adevăr preocupante, îngrijorătoare pentru etapa următoare în care trebuie să activeze politic USL".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu