Toni Neacșu: Cîțu nu e Dumnezeu pe pământ 45 de zile, așa cum crede Stelian Ion

Stelian Ion
Stelian Ion

„Premierul Florin Cîțu nu este Dumnezeu pe pământ timp de 45 de zile, așa cum pare să creadă domnul Stelian Ion, iar tergiversarea moțiunii la CCR nu înseamnă că acesta nu are obligația să vină cât mai urgent în Parlament”, a transmis avocatul Toni Neacșu. 

„Am avut neplăcerea să îl urmăresc aseară (n.r. vineri) pe un post TV pe fostul ministru al justiției, domnul Stelian Ion. Rareori mi-a fost dat să văd o persoană mai nedotată cu instrumentarul profesional minim necesar pentru un astfel de post. Dacă strategiile juridice ale USR-PLUS în actualul mega-conflict politic și constituțional sunt construite pe baza sfaturilor tehnice și analizelor oferite de acesta, înțeleg de ce pur și simplu partidul său va fi măturat de analiștii pricepuți ai PSD ori chiar ai PNL, iar moțiunea de cenzură nu va avea nici măcar șanșa minimă de a fi votată. Mi se pare revoltător ca până de curând ministru al justiției să nu știe că legislația în vigoare prevede termene obligatorii, pe zile, pentru completarea Guvernului cu miniștri plini. Din iulie 2019 nu mai este posibil, legal vorbind, ca interimatul la guvern să dureze 45 de zile fără că în acest interval premierul să nu fie obligat să facă noi propuneri de miniștri plini. Premierul Florin Cîțu nu este Dumnezeu pe pământ timp de 45 de zile așa cum pare să creadă domnul Stelian Ion, iar tergiversarea moțiunii la CCR nu înseamnă că acesta nu are obligația să vină cât mai urgent în Parlament”, a scris, sâmbătă, Toni Neacșu pe contul de Facebook.  

„Pe 8 septembrie au fost publicate decretele de vacantare a posturilor de miniștri demisionari ai USL PLUS. Începând cu data de 8 septembrie d-ul Florin Cîțu are obligația legală ca în termen de 5 zile să facă noi propuneri de miniștri plini pentru posturile vacante. Potrivit art. 47 alin 2 din Codul administrativ "Prim-ministrul propune Președintelui României, în termen de 5 zile de la publicarea decretului prin care este constatată vacanța funcției, o persoană, care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 17, pentru numirea în funcția de membru al Guvernului." Întrucât suntem în ipoteza schimbării compoziției politice a Guvernului sunt aplicabile art. 85 alin 3 din Constituție potrivit cu care "Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele României va putea exercită atribuția prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru." 

În concluzie, în 5 zile de la vacantarea posturilor de miniștri prin demisie, premierul Florin Cîțu trebuie să propună președintelui numirea altor miniștri plini pentru care, anterior, să obțină votul Parlamentului. Refuzul premierului de a se conforma legii este sancționabil penal iar omisiunea îndeplinirii unor atribuții de natură constituțională (completarea Guvernului cu miniștri plini în urma sesizării Parlamentului pentru acordarea votului) este sancționabilă la Curtea Constituțională. Dacă la împlinirea celor 5 zile (se calculează pe zile pline, deci expiră mâine duminică - 12.09 la ora 12.00) premierul Cîțu refuză sesizarea Parlamentului acesta poate invocă existența unui conflict juridic de natură constituțională pentru că pur și simplu executivul anulează dreptul constituțional al organului reprezentativ suprem de a acorda încredere miniștrilor”, a explicat Toni Neacșu.

„Premierul nu poate guverna constituțional în afara controlului politic al Parlamentului în situația remanierii guvernamentale care schimbă compoziția Guvernului, nici măcar prin șmecheria miniștrilor interimari. 

Începând de luni Parlamentul României poate solicită premierului să reintre în ordinea constituțională și să vină cu lista noilor miniștri pentru a fi audiați și să primească aprobarea. Conflictul juridic de natură constituțională determinat de refuzul explicit sau implicit al premierului de a proceda cum îl obligă legea și spiritul constituției poate fi sesizat de președinții celor 2 camere.  Iar din câte știu eu Președintele Senatului este chiar de la partidul d-lui Stelian Ion”, a conchis avocatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel