Dacă ți-e poftă de un desert delicios, poți încerca una din cele trei rețete rapide de ruladă. Iată cum se prepară fiecare în parte.
Ingrediente
- 2 ouă
- 1 pahar de zahăr
- 1 pahar de iaurt
- vanilie
- 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
- 1.5 pahare de făină
- gem
- zahăr pudră (opțional)
Cum se prepară
Preîncălziți cuptorul la 300 de grade. Bateți spumă ouăle cu zahărul și vanilia. Amestecați iaurtul cu bicarbonat de sodiu și adăugați-l în compoziția de mai sus, continuând să mixați. La final, adăugați treptat făina și amestecați. Veți obține un aluat fluid, de consistența unei smântâni, potrivit bucatarul.eu.
Tapetați o tavă cu hârtie de copt și turnați în ea aluatul, nivelând uniform pe toată suprafața. Dați blatul la cuptor, pe treapta de mijloc și coaceți timp de 7-8 minute, până se rumenește ușor. Scoateți pandișpanul de la cuptor și transferați-l cu grijă pe un tifon umed.
Ungeți rapid blatul cu gem și rulați-l cu ajutorul tifonului. Lăsați să se răcească. Îndepărtați tifonul și la dorință presărați rulada cu zahăr pudră. La dorință puteți înlocui gemul cu lapte condensat fiert.
Ingrediente
- 380 g de lapte condensat
- 1 ou
- 1 pahar de făină
- 0.5 linguriță de bicarbonat de sodiu
- crema preferată
Cum se prepară
Amestecați toate ingredientele cu ajutorul mixerului. Tapetați cu hârtie de copt o formă dreptunghiulară și turnați în ea aluatul. Coaceți 5-7 minute în cuptorul preîncălzit. Ungeți blatul cu crema preferată, gem, ciocolată cu nuci, lapte condensat etc și rulați.
Ingrediente
- 450-500 g de biscuiți simpli
- 250-300 g de brânză dulce cremoasă
- 2 pahare de lapte
- 1 ciocolată (neagră sau cu lapte – în funcție de preferințe)
Cum se prepară
Înmuiați fiecare biscuit în lapte fierbinte, după care, pe o bucată de folie alimentară, formați primul strat de biscuiți (jumătate din cantitatea totală de biscuiți). Ungeți stratul de biscuiți cu jumătate din cantitatea de brânză dulce. Acoperiți brânza cu încă un strat de biscuiți, la fel înmuiați inițial în lapte. La final, acoperiți cu un strat de brânză și rulați amestecul, cu ajutorul foliei alimentare. Topiți ciocolata la bain-marie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu