Experţi canadieni în sănătate şi mediu au dat publicităţii, joi, o listă cu cele mai bune soluţii de a reduce primele cinci surse de toxine asociate cu riscul asupra sănătăţii copiilor.
„Tinerii părinţi au nevoie de sfaturi practice pentru a-i ajuta să protejeze cu succes sănătatea copiilor lor, să evite problemele ulterioare cu învăţatul sau cu capacitatea de concentrare, astmul, cancerul şi chiar anumite afecţiuni ale creierului, riscuri pe care cercetătorii le-au asociat cu prezenţa anumitor chimicale întâlnite în şi în jurul casei“, a declarat, joi, Erica Phipps, director al Canadian Partnership for Children's Health and Environment (CPCHE).
1. Curăţă praful cât mai des
Una dintre sursele principale de expunere a copiilor la substanţe toxice, praful din casă poate fi ţinut la distanţă aspirând cel puţin o dată pe săptămână, sau folosind un mod umed. La fel de eficientă este, însă, şi o cârpă umedă din bumbac. Dacă este vorba de un bebeluş care merge de-a buşilea, CPCHE recomandă o astfel de curăţenie de două ori pe săptămână. Curăţarea cu o cârpă uscată doar ridică praful în aer, iar acesta se va aşeza la loc în scurt timp. „Praful din casă este o sursă majoră de expunere a copiilor la substanţe toxice, inclusiv plumb care, chiar şi în cantităţi reduse, se ştie căa fectează creierul aflat în dezvoltare“, a spus Bruce Lanphear, consultant în cadrul CPCHE şi profesor la Simon Fraser University.
În plus, dacă pantofii sunt descălţaţi la intrare, se poate reduce semnificativ cantitatea de praf şi de potenţiale substanţe chimice periculoase aduse în casă. Depozitarea în ordine a lucrurilor şi păstrarea jucăriilor în recipiente închise ajută, de asemenea, la reducerea nivelului de praf.
2. Curăţă folosind substanţe non-toxice
Specialiştii CPCHE recomandă trecerea la substanţe de curăţat simple, non-toxice. Praful de copt poate fi folosit pentru curăţarea chiuvetei şi a ţevilor, în timp de oţetul amestecat cu apă curăţă bine aproape orice suprafaţă, inclusiv ferestrele şi podelele. În cazul spălării rufelor, cercetătorii susţin că balsamul este inutil în cele mai multe cazuri şi că aroma de prospeţime dată de aceste substanţe ar trebui evitată. Pentru haine, sunt recomandaţi detergenţii fără arome. Pentru rufele care necesită curăţare uscată (dry clean only).
3. Renovează în mod corect
Proiectele de renovare a locuinţei reprezintă o ameninţare pentru sănătatea copiilor şi a femeilor gravide. Praful încărcat de contaminanţi şi vaporii toxici de la vopseluri şi diluanţi pot provoca afecţiuni neurologice.
Toate zonele aflate în renovare ar trebui sigilate de restul casei prin plase de plastic şi bandă adezivă, iar încălzirea şi aerizirea ar trebui izolate. Controlul prafului este important mai ales în casele vechi, deoarece praful rezultat în urma renovăriia cestor locuinţe poate conţine cantităţi foarte mari de plumb.
Cei care dorect să redecoreze o cameră sunt sfătuiţi să aleagă vopseluri, finisaje şi adezivi non-toxici, etichetate „VOC-free“, „zero-VOC“ sau „low-VoC“.
4. Alegeţi cu atenţie materialele plastice folosite.
CPCHE sfătuieşte ca nicodată să nu fie introduse în cuptorul cu microunde recipiente din plastic sau încelite în plastic, deoarece chimicare dăunătoare se pot infiltra din plastic în mâncare sau băuturi.
Mâncarea ar trebui păstrată în recipiente din sticlă sau ceramică, iar fructele proaspete şi mâncarea congelată ar trbui consumate cât mai rapid, pentru a reduce expunerea la Bisphenol-A (BPA), o substanţă folosită la fabricarea cutiilor pentru alimente şi băuturi. BPA a fost legat de o largă varietate de potenţiale riscuri asupra sănătăţii, cu impact asupra dezvoltării creierului şi a secreţiei hormonale.
CPCHE a sfătuit, de asemenea, părinţii să evite cumpărarea de biberoane, bavete, jucării de baie, perdele de duş şi alte produse ce conţin PVC, un tip de plastic cunoscut şi sub numele de vinyl. Aceste produse pot conţine anumite substanţe chimice toxice, numite ftalaţi, care, în Canada, au fost interzise la fabricarea jucăriilor începând cu iunie 2011, iar în Europa încă din noiembrie 2010.
5. Minimizaţi cantitatea de mercur
Mercurul, un metal extrem de toxic pentru creier, este întâlnit în anumite feluri de peşte şi de crustacee, inclusiv în ton. Experţii CPCHE recomandă alegerea sortimentelor de peşte cu un conţinut scăzut de mercur, cum ar fi macroul din Atlantic, hering, păstrăv sau somon întreg ori la conservă. Departamentul american al Agriculturii recomandă, de exemplu, ca femeile gravide sau care alăptează, precum şi copii în vârstă de până la 12 ani să consume maxim 350 de grame de carne de peşte cu un conţinut scăzut de mercur, pe săptămână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News