Potrivit studiului anual MasterCard Global Destinations Cities Index (GDCI), oferit, miercuri publicității, capitala României se situează pe poziția 81 în topul celor mai vizitate 132 de orașe din lume și pe locul 28, la nivel european.
Publicitate
"Bucureștiul se situează pe locul 81 în GDCI 2015, iar la nivel regional (Europa) pe locul 28, cu o poziție mai sus decât anul trecut", se precizează în studiul anual GDCI, relatează Agerpres.
În 2015, potrivit cercetării, Bucureștiul va găzdui 1,02 milioane de vizitatori internaționali, în creștere cu 5,2%, față de 2014. Aceștia vor cheltui pe durata șederii lor în România un total estimat de 287 milioane dolari, cu 2,4% mai mult decât în anul precedent.
Primele două poziții ale clasamentului au rămas neschimbate față de anul trecut, Londra menținându-se și în 2015 pe primul loc, pentru a cincea oară în șapte ani. Astfel, se estimează că Londra va primi 18,82 milioane de vizitatori internaționali în 2015, cu puțin mai mult decât ocupantul locului doi, Bangkok, 18,24 milioane de vizitatori.
"Cele două orașe au fost fruntașele topului la fiecare ediție", se precizează în studiu.
Alături de Londra și Bangkok, în top 10 se află Paris — 16,06 milioane de vizitatori, Dubai — 14,26 milioane de vizitatori, Istanbul — 12,56 milioane de vizitatori, New York — 12,27 milioane de vizitatori, Singapore — 11,88 milioane de vizitatori, Kuala Lumpur — 11,12 milioane de vizitatori, Seoul — 10,35 milioane de vizitatori și Hong Kong — 8,66 milioane de vizitatori.
Conform studiului, în acest an, se estimează că aproximativ 383 de milioane de călătorii cu ședere peste noapte vor fi făcute de vizitatori internaționali în cele 132 de orașe analizate de Index, ceea ce reprezintă o cerere masivă de bunuri, servicii și experiențe, întrucât aceștia vor cheltui un total de 360 de miliarde de dolari pe durata vizitelor.
Ce importanță are un astfel de studiu
Conform raportului Națiunilor Unite asupra Perspectivelor de Urbanizare Mondială, două treimi din populația lumii va locui în mediul urban până în 2050. Prin prognozarea numărului de vizitatori internaționali, Global Destination Cities Index relevă infrastructura necesară pentru a satisface atât așteptările localnicilor, cât și ale vizitatorilor.
Concluziile acestui studiu pot fi utilizate de companii și guverne pentru a identifica zonele în care sunt necesare investiții pentru creștere constantă, inovație și sustenabilitate, explică realizatorii studiului.
Tendințe la nivel global
La nivel global, câteva tendințe ies în evidență:
- regiunea Asia/Pacific găzduiește trei dintre cele patru orașe cu cea mai rapidă creștere între 2009 și 2015 (Colombo, Chengdu și Osaka);
- Europa — Istanbul este cea mai diversificată destinație, cu 50% dintre vizitatori provenind din 33 de orașe diferite;
- America Latină — Lima este atât destinația de top, cât și orașul cu cea mai rapidă creștere din regiune, înregistrând cu aproape 50% mai mulți vizitatori internaționali decât ocupantul următorului loc, Mexico City;
- Orientul Mijlociu și Africa — Dubai continuă să fie unul dintre orașele cu cel mai accelerat ritm de creștere în top zece, în timp ce Abu Dhabi are a treia cea mai rapidă creștere ca oraș destinație, per total, între 2009 și 2015;
- America de Nord — Houston are cea mai rapidă creștere din regiune din 2009 și este singura destinație din America de Nord cu o creștere de două cifre.
Indexul MasterCard Global Destination Cities ierarhizează orașele în funcție de numărul total al sosirilor vizitatorilor internaționali și cheltuielile transfrontaliere a acestor vizitatori în orașele destinație, furnizând prognoze de creștere privind numărul vizitatorilor și pasagerilor pentru 2015. Datele publice sunt utilizate pentru stabilirea numărului de vizitatori internaționali și cheltuielile transfrontaliere, în fiecare dintre cele 132 orașe destinație, folosind algoritmi special concepuți în acest sens; se acordă o atenție sporită pentru a elimina efectele de hub pentru destinații precum Singapore, Dubai, Amsterdam sau Frankfurt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu