Publicitate
Revista Forbes a realizat topul anual cu cele mai influente 100 de celebrităţi din lume, care include actori, staruri de televiziune, muzicieni, sportivi, top modele, în funcţie de venituri, vizibilitatea mediatică şi impact pe internet.
Potrivit topului publicat de site-ul revistei, actriţa şi cântăreaţa americană Jennifer Lopez este, în 2012, cea mai influentă celebritate din lume.
În vârstă de 42 de ani, Jennifer Lopez - actriţă, cântăreaţă, dansatoare şi femeie de afaceri, care a câştigat 52 de milioane de dolari în ultimele 12 luni - a devansat-o pe realizatoarea de televiziune americană Oprah Winfrey, în vârstă de 58 de ani, care a câştigat 165 de milioane de dolari în ultimul an.
Pe poziţia a treia în topul Forbes pe 2012 s-a situat cântăreţul şi actorul canadian Justin Bieber, care, la vârsta de 18 ani, a câştigat în ultimul an 55 de milioane de dolari.
Topul celor mai influente 100 de celebrităţi, care include actori, staruri ale televiziunii, muzicieni, sportivi, top modele, ia în considerare veniturile, vizibilitatea mediatică (text, fotografii, înregistrări video, radio) şi impactul pe internet (Twitter, Facebook).
"Înainte, era suficient ca o celebritate să joace comedie sau să cânte sau să mânuiască bine o rachetă de tenis. Acum, ca să fii considerat cu adevărat influent, trebuie să vinzi haine, parfumuri sau să investeşti în anumite afaceri", scriu editorii revistei Forbes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu