Topul alimentelor bogate în fibre. Pe locul 10, migdalele, însă, atenție la cantitate

Foto Pexels
Foto Pexels

Când spui bogat în fibre, spui fasole și ciocolată, precizează medicul nutriționist Mihaela Bilic.

„Când spui bogat în fibre, spui fasole și ciocolată. Primul produs la care ne gândim când vine vorba de fibre: cerealele integrale. Pâine neagră, fulgi de ovăz, paste integrale sau biscuiți digestivi sunt alimente bogate în fibre. Dar e vorba de fibre insolubile, care sunt agresive și dure, ele pot irita tubul digestiv dacă sunt consumate în cantitate mare.

Care sunt produsele care au un raport optim fibre solubile/fibre insolubile? Fasolea se află pe primul loc într-un top al produselor bogate în fibre. Legumele boabe de tip fasole, mazăre linte, năut, soia trebuie incluse în dietă de minim 2 ori/ săptămână. Para e un fruct de sezon și ocupă poziția 3 în top, întrecând mărul la capitolul fibre. Pe locul 6 este avocado, iar pe locul 10 migdalele - atenție la cantitate! Pe locul 7 sunt prunele uscate, ca să nu uitați de ele la iarnă”, a scris Mihaela Bilic pe contul de Instagram.

Pierderea în greutate e de patru ori mai mare cu o dietă bogată în iaurt și lapte integral

„Integral sau degresat? Când vine vorba de produse lactate, multe persoane aleg varianta degresată, ca să evite consumul de grăsimi. Câtă grăsime conține de fapt laptele? 3,5g/100ml în varianta integrală și 1,5g/100ml în varianta parțial degresată. Diferența de 2g este ridicolă, dacă ne gândim că o lingură de ulei înseamnă 10g de grăsime pură!”, a scris Mihaela Bilic, medic nutriționist, pe contul de Facebook.

„Știm că trebuie să consumăm zilnic produse lactate dacă vrem să avem oase puternice. Aportul de calciu din lapte nu este important doar pentru sistemul osos, ci și pentru metabolism. În fiecare zi se consumă 1 g de calciu pentru a fi neutralizate substanțele acide și radicalii liberi care produc stres oxidativ. Dacă alimentația nu acoperă această doză, calciul va fi luat din oase. Nu ar fi mai simplu să mâncăm lapte și iaurt? Mai ales că în produsele lactate calciul vine la pachet cu vitamina D necesară fixării lui. Atenție, vitamina D există doar în grăsimea din lapte! Pentru a crește eficiența asimilării calciului, evitați să beți lapte degresat”, a explicat Mihaela Bilic.

„Grăsimea din lapte are și alte beneficii: efect de protecție împotriva obezității și a diabetului, reglează tranzitul intestinal și contribuie la hrănirea și dezvoltarea microbiotei intestinale. În grăsimea laptelui există peste 400 de tipuri acizi grași, saturați și nesaturați, majoritatea cu lanț scurt. Printre ei acidul linoleic conjugat care are efect anticancerigen și acidul butiric cu efect postbiotic. Grăsimea din lactate mai conține mono și digliceride, fosfolipide, colesterol și vitaminele liposolubile A, D, E și K. Enzimele și factorii de gust sunt localizați tot în grăsime, de unde savoarea aparte a laptelui integral”, a precizat nutriționistul.

„Porția corectă de lapte înseamnă 250ml, adică o cană. Dacă este lapte integral, avem 120cal și 8g grăsime, iar dacă este lapte semi degresat, avem 100cal și 4g grăsime. Ambele variante conțin aceeași doză de calciu: 300mg. Când vine vorba de iaurt, porția corectă scade la jumătate, un pahar mic de 125g are 50cal si 4g grăsime. Doza de lactate recomandată a fi consumată zilnic este de 3 porții: lapte proaspăt sau bătut, iaurt sau brânză, cașcaval sau parmezan, smântână sau unt, tot lapte înseamnă!

Până acum am evitat grăsimea din lapte de frica colesterolului și a caloriilor. Acum știm că alimentele grase nu au impact direct asupra colesterolului din sânge. Cat despre aportul de calorii, mai degrabă reduceți cantitatea de ulei pe care o consumați și alegeți laptele integral. În special în cazul copiilor, adolescenților și sportivilor, laptele este obligatoriu integral. Până și cura de slăbire este mai eficientă dacă conține produse lactate. Pierderea în greutate este de patru ori mai mare cu o dietă bogată în iaurt și lapte integral. Profitați de laptele de primăvară, este mai gustos și mai gras decât în orice altă perioadă a anului!”, a conchis Mihaela Bilic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel