Florin Iordache (PSD) este în topul celor mai activi deputați, cu 2264 luări de cuvânt în plen. La polul opus sunt deputații care nu și-au făcut simțită prezența în legislatura 2016-prezent. Printre aceștia se află Nicolaie Bănicioiu, care a luat cuvântul în plen doar la depunerea jurământului.
Deputatul PSD Florin Iordache a fost prezent la votul din Camera Deputaților în proporție de 94%. Iordache este deputat de Olt aflat la al 5-lea mandat din partea PSD și este vicepreședinte al Camerei Deputaților. Acesta a luat cuvântul de 2264 de ori în 121 de ședințe și de 1499 de ori în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Social democratul a avut 51 de propuneri legislative inițiate dintre care 19 au devenit legi, 3 proiecte de hotărâre, o interpelare și o moțiune.
Și deputatul PSD Carmen Mihălcescu a avut o prezență la vot de 89%, luând cuvântul de 1163 de ori în plen și de 504 de ori în Biroul Permanent al Camerei. Aceasta a semnat 27 de inițiative legislative(dintre care 5 promulgate) și a depus o moțiune, relatează Mediafax.
În rândul membrilor PNL cu activitate în Parlament este liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, cu o prezență la vot de 82%. Turcan se află la al patrulea mandat de deputat de Sibiu, iar legislatura prezentă a avut 185 de luări de cuvânt în 121 de ședințe și 162 de luări de cuvânt în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Raluca Turcan a depus 92 propuneri legislative dintre care 10 au fost promulgate legi , 47 interpelări și întrebări și 24 de moțiuni.
Cristina-Ionela Iurișniți este deputat USR de Bistrița și este unul dintre parlamentarii USR cu activitate în Camera Deputaților. Iurișniți are 80% prezență la vot și 103 luări de cuvânt în plen, dintre care 37 au fost declarații politice. Deputatul USR a depus 119 inițiative legislativ dintre care 9 s-au materializat în acte normative. Aceasta a mai depus și 92 de întrebări și interpelări și 11 moțiuni.
Un alt deputat activ este Forin Calotă de la ALDE, care a avut o prezență la vot de 93% și a luat de 5 ori cuvântul și a depus 35 de declarații politice scrise. Florin Calotă a depus 135 de proiecte de lege, dintre care 37 au fost promulgate legi.
Din partea PMP, Petru Movilă este unul dintre deputații cei mai activi, cu 176 de luări de cuvânt( dintre care 33 declarații politice) și 40 de luări de cuvânt în Biroul Permanent al Camerei. Acesta a depus 145 de inițiative legislative, iar 11 dintre acestea au devenit acte normative. Movilă a mai depus și 213 întrebări și interpelări, 10 moțiuni și un proiect de hotărâre. Petru Movilă este alături de Corneliu Bichineț, cel mai activ parlamentar PMP.
La polul opus sunt deputații cu activitate scăzută în legislatura 2016-prezent, care nu au depus proiecte legislative și nu au luat cuvântul în ședințele din Cameră.
Printre deputații cu cea mai redusă activitate în Camera Deputaților este și Nicolae Bănicioiu, deputat de Iași aflat la al 4-lea mandat.Acesta are o prezență la vot de 15%, nu a avut nicio interpelare, a luat o singură dată cuvântul în plen și a depus o singură moțiune. Nicolae Bănicioiu a fost semnatar a 7 inițiative legislative printre care și modificarea Codului Penal.
Tot în rândul celor mai slabe performanțe parlamentare ale legislaturii 2016-prezent îl regăsim și pe Eugen Durbacă, deputat de Galați din partea ALDE(Independent din mai 2017), care a avut o prezență la vot de 17% , o singură moțiune și o singură luare de cuvânt în Parlament.
Durbacă nu a avut nicio întrebare și nicio interpelare pentru proiectele legislative trecute prin Camera Deputaților și a semnat 13 propuneri legislative. Acesta a lipsit la voturile importante din Parlament precum Modificarea Codurilor Penale și de Procedură Penală și Modificarea Codului Administrativ.
Octavian Goga este fost deputat PMP și PSD, actual neafiliat, care se numără printre deputații cu activitatea cea mai puțin vizibilă. Acesta are o prezență la vot de 63% , luând 2 două ori cuvântul în plen și având 3 declarații politice. Acesta a depus 2 moțiuni și a semnat 37 de propuenri legislative. Octavian Goga a votat pentru modificarea Codurilor Penale și modificarea Codului Administrativ.
Din partea grupului parlamentar USR, Nicușor Dan este deputatul cu cea mai puțină activitate în Camera Deputaților, având o prezență de 67%. Acesta a luat cuvântul în 26 de ședințe în plen și de 15 ori în Biroul Permanent. Deputatul USR a depus 62 de propuneri legislative, dintre care 5 au fost promulgate în legi, un proiect de hotărâre, 2 interpelări și 9 moțiuni.
Printre deputații PNL cu cea mai slabă activitate se regăsește Ionuț Marian Stroe , deputat de Dolj aflat la al treilea mandat, cu o prezență la vot de 63%. Acesta a luat de 7 ori cuvântul în 7 ședințe, a avut 46 de propuneri legislative, 3 interpelări și întrebări si 24 de moțiuni.
Acesta a fost absent în momentul votului pentru modificarea Codului de Procedură Penală din 18 iunie 2018.
Kelemen Hunor, deputat de Harghita din partea UDMR, are o prezență la vot în Camera Deputaților de 55% . Liderul UDMR a luat cuvântul în Parlament de 13 ori, nu a avut nicio interpelare și a propus 39 de propuneri legislative, dintre care 14 au fost promulgate ca legi. De asemenea, deptatul UMDR a depus o moțiune și un proiect de hotărâre.
Din partea PMP, deputatul Cornel-Mircea Sămărtinean are cea mai mică prezență la vot, 38%, cu 5 de luări de cuvânt și 23 de declarații politice. Acesta a semnat 58 de propuneri legislative , dintre care au fost promulgate 3, a depus 205 de întrebări și interpelări și 9 moțiuni.
Deputautul Doru Coliu este un al parlamentar PMP cu prezență scăzută la votul în Camera Deputaților, mai exact 43%. Acesta a avut 23 de luări de cuvânt dintre care 14 declarații politice, 14 declarații politice depuse în scris, 88 de inițiative legislative, din care au fost promulgate 3, 17 întrebări și interpelări și 10 moțiuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News