Producătorul român Bitdefender s-a clasat pe locul al 17-lea în clasamentul celor mai mari companii de software provenind din piețele emergente din lume pe baza cifrei anuale de afaceri.
Publicitate
PwC, în colaborare cu International Data Corp., a clasificat primele 30 de companii de software provenind din piețele emergente și a identificat câteva caracteristici interesante.
Acestea au unele caracteristici comune, cum ar fi experiența și înțelegerea piețelor locale şi avantaje comune (structuri de costuri reduse, cultura antreprenorială, demografie), și se confruntă cu aceleași provocări (cum ar fi distanța, accesul la finanțare, nivelul de încredere). Liderii acestor companii au depășit obstacolele și au maximizat avantajele pentru a-şi face companiile cunoscute fie drept competitorii redutabili, fie ca parteneri de valoare.
Din cele 30 de companii incluse în clasamentul mondial, 13 îşi au sediul în China și aproape o treime în Europa de Est și Rusia, în timp ce 7 au sediul în Asia/Pacific, în afara Chinei, în principal în India și Coreea.
Distribuția geografică ilustrează unele caracteristici comune interesante. În țările din Europa de Est se resimte moștenirea sistemului de învățământ din regiune, cu un accent puternic pe matematică și științe, care continuă până în zilele noastre, fapt reflectat şi de accentul mare pus de aceste țări pe securitatea informatică. Prin urmare, nu este de mirare că lista este compusă din mai multe companii de securitate IT, inclusiv Bitdefender din România.
Ce spune Bitdefender
„Expertiza noastră în domeniul IT a fost dezvoltată de-a lungul mai multor decenii ", a declarat Florin Talpeș, CEO Bitdefender. "România a fost una dintre primele zece țări care a construit și proiectat calculatoare în anii 1950", adaugă Florin Talpeș.
Estimări recente arată că România se află printre primele 10 ţări în ceea ce privește profesioniștii IT certificați pe cap de locuitor și viteză de Internet în bandă largă (broadband).
„Există un potențial semnificativ pe piața IT din Romania. Liderii de piață, cum este Bitdefender, au demonstrat deja că au capacitatea de a concura cu produse și servicii inovatoare la nivel global. Dar, companiile locale de software trebuie să depășească obstacolele în ceea ce privește asigurarea accesului
la finanțare într-o piață financiară și de capital care nu este foarte sofisticată. De asemenea, trebuie să investească în echipe de management capabile să aducă afacerea pe scena mondială şi să o conecteze la rețelele potrivite. Start-up-urile, în special, se confruntă cu un deficit critic de capital iar autoritățile române trebuie să elaboreze metode de a crea un ecosistem antreprenorial care să poată stimula inovația și să genereze oportunități de afaceri ", crede Florin Deaconescu, Liderul Grupului de Servicii pentru Tehnologie, Media și Telecomunicații (TMT), PwC România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu