Tornadele distrug oraşul Indiana din Statele Unite – GALERIE FOTO

Alegeri prezidentiale 2024

Tornadele au devastat sud şi Vestul Mijlociu, distrugând case, luând vieţi, smulgând acoperşurile şcolilor, deteriorând închisoarea de maximă securitate şi sştergând oraşul Indiana în întregime de pe hartă, informează DailyMail.

Autor: Andreea Predescu

Autorităţile au raportat un total de 28 de decese, inclusiv 14 în Indiana. Oraşul din apropiere, Marysville – casa a 1.900 de locuitori – este complet distrus.

Odată cu căderea nopţii, locuitorii oraşelor afectate cer ajutorul rudelor, în timp ce oamenii de la salvare caută în continuare supravieţuitori. Fără curent electric, singura lumină vine de la farurile maşinilor.

„Ştiam că acest lucru o să se întâmple. Ne-am uitat la prognoza meteo ca toţi ceilalţi”, spune Şeriful Danny Rodden. „Ceea ce s-a întâmplat a fost foarte grav. Nu ai cum să te pregăteşti pentru aşa ceva.”

Tornade de vineri - care vin la două zile după furtuni care au ucis 13 de persoane în Vestul Mijlociu şi Sud - au fost parte dintr-o serie de cel puţin 51 de raportat din şapte state. Numărul deceselor din această săptămână  ajunge la 103.

Mii de elevi din mai multe state au fost trimişi acasă ca o măsură de precauţie. Între timp, locuitorii din  Illinois loviţi greu de furtuni la începutul săptămânii încearcă să salveze ceea ce pot din casele deteriorate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel