Tort Harry şi Meghan în mărime naturală - Foto

Prințul Harry și Meghan Markle
Prințul Harry și Meghan Markle

Un tort care îi prezintă în mărime naturală pe prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, va fi prezentat la un show cu specific gastronomic ce va fi organizat în oraşul Birmingham din Marea Britanie,

Lara Mason, originară din Brownhills, a petrecut mai mult de 250 de ore preparând acest tort uriaş, care are o greutate de aproape 127 de kilograme, cu câteva zile înainte de nunta regală ce a avut loc în luna mai la Castelul Windsor.

(w670)

Tortul în cauză este unul dintre exponatele ce vor fi prezentate în cadrul unui târg internaţional dedicat gastronomiei, Cake International, organizat începând de vineri la National Exhibition Centre din Birmingham. Preparat din 300 de ouă şi 50 de kilograme de glazură fondantă, tortul este acoperit cu cremă de ciocolată şi toate elementele sale componente sunt comestibile, cu excepţia cadrelor care susţin cele două figurine.

Lara Mason nu este o debutantă în domeniul torturilor cu specific regal, întrucât a preparat în trecut şi un tort dedicat prinţului George. Ea spune că tortul cu Harry şi Meghan este suficient de mare pentru a fi împărţit în felii pentru 500 de persoane. Show-ul culinar Cake International va rămâne deschis pentru vizitatori până pe 4 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel