Dacă aveți planificată o vacanță în Grecia, asigurați-vă că aveți toate documentele necesare pentru intrarea în această țară, inclusiv codul QR de pe Passenger Locator Form (PLF).
Grecia permite intrarea pe teritoriul său doar pentru turiștii care prezintă un certificat de vaccinare anti-Covid-19, însă trebuie să fi trecut 14 zile de la rapel. În plus, documentul care atestă vaccinarea trebuie să fie redactat în limba engleză.
Cei care nu s-au imunizat pot arăta un test PCR negativ, dar care să nu fie mai vechi de 72 de ore sau dovada trecerii prin boală.
De asemenea, la intrarea în Grecia, turiștii pot fi supuși unor teste rapide aleatorii.
Un formular important se găsește online, pe travel.gov.gr și poate fi arătat direct de pe telefonul mobil. Cei care nu completează acest document riscă o amendă de 500 de euro, potrivit legislației elene în vigoare. Formularul ar trebui completat cu cel puțin 24 de ore înaintea călătoriei.
Toți turiștii trebuie să completeze acest formular până în ziua intrării lor pe teritoriul Greciei.
În cadrul acestuia trebuie să specifice informații detaliate despre țara de unde vin, durata șederii lor în alte țări anterior intrării în Grecia, adresa unde vor sta pe teritoriul elen. În cazul unui circuit cu mai multe cazări, trebuie trecută cel puțin cazarea din primele 24 de ore ale sejurului. Un singur formular (PLF) este suficient pentru toată familia.
După completare, turiștii vor primi pe email o confirmare, ce conține un cod QR care trebuie prezentat autorităților elene pentru a fi scanat la intrarea în Grecia.
Fără acest cod, intrarea pe teritoriul elen nu este permisă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News