Tot ce trebuie să știi despre dezbaterea Trump vs. Kamala Harris, așteptată de întreaga planetă. Alegerile din SUA, pe înțelesul tuturor

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Cine spune că dezbaterile nu au capacitatea să influențeze votul final se înșală. Iar cel mai bun exemplu e dezbaterea dintre Donald Trump și Joe Biden, care după prestația dezastruoasă a președintelui în funcție a dus la schimbarea candidatului democrat cu Kamala Harris, actualul vicepreședinte. Dar de ce dezbaterea din această noapte va fi decisivă?

În principal pentru că va fi, cel mai probabil, singura dezbatere pe care cei doi o vor avea. 

După retragerea lui Joe Biden e clar că jocul s-a resetat. Kamala Harris a adus un suflu nou în tabăra democrată iar acest lucru se vede și în cifre. Orice observator, fie el și amator al politicii americane, știe că fără fonduri de campanie și donații nu poți câștiga alegerile. 

Kamala Harris a reușit să strângă doar în luna august 361 de milioane de dolari fonduri de campanie, de trei ori mai mult decât Donald Trump. Evident, pe fondul resetării jocului, Harris a crescut în sondaje. Dar luna de miere pentru candidatul democrat pare să se fi terminat, în prezent sondajele indică o revenire a lui Donald Trump, în multe state cei doi fiind umăr la umăr. Însă e greu de prezis câștigător chiar și de sondaje deoarece în SUA sistemul electoral se bazează pe electori, astfel încât nu votul popular contează - Trump a pierdut masiv votul popular și în 2016 împotriva lui Hillary Clinton - ci votul pe state; În funcție de importanță și mărime fiecare stat are un număr distinct de electori. Cine atinge 270 de electori din 538 devine noul președinte al SUA. Așadar, bătălia se va da în statele încă indecise.

Iată câteva informații esențiale pe care trebuie să le știi înainte de marea dezbatere din această noapte: 

I. Kamala Harris are un singur glonț și nu are voie să greșească. Kamala are încă o problemă de popularitate

2. Kamala Har... (kamala-harris-conventie_48628700_84402300.jpg)

Retragerea lui Joe Biden și intrarea Kamalei Harris în cursă a fost o mișcare disperată a Partidului Democrat, venită extrem de târziu. Kamala are o problemă de popularitate la nivel național în SUA, în timp ce Donald Tump, un adevărat one man show, nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Conform unor sondaje publicate recent de New York Times/Siena College, dintre cei care vor merge la vot 28% au declarat că trebuie să afle mai multe lucruri despre Kamala Harris. În comparație doar 9% mai trebuie să afle lucruri despre Donald Trump.

Kamala Harris va avea șansa să se facă cunoscută la nivel național, dar orice greșeală o poate costa decisiv.

II. Va putea Trump să rămână calm?

3. -imagine fara descriere- (donald_trump_35998600_56433600.jpg)

Marea întrebare e ce versiune a lui Donald Trump vom vedea. În dezbaterea cu Joe Biden, în ciuda unor ironii specifice fostului președinte american, Donald Trump nu a sărit calul și a reușit să rămână calm, fără să recurgă la atacuri la persoană. E drept, prestația foarte slabă a lui Joe Biden a fost în favoarea sa, mingea îi era la fileu.

În comparație cu Kamala Harris, Trump are experiența dezbaterilor. În 2019 la dezbaterile interne din interiorul Partidului Democrat, pentru alegerea candidatului ce urma să-l întâlnească pe Trump, Kamala a clacat în dezbatere. E adevărat că s-a descurcat mult mai bine în dezbaterea cu Mike Pence, vicepreședintele lui Trump.

Trump va trebui să se axeze doar pe politicile promovate de Administrația Biden-Harris și să evite orice atac la persoană, la sex sau rasă. Orice derapaj va fi taxat de alegătorii independenți pentru care se dă de fapt bătălia.


III. Marea miză a dezbaterii: Swing states și tinerii

4. Kamala Har... (kamala-harris-democrati_77381100_97303700.jpg)

Miza adevărată a dezbaterii va fi impunerea în statele swing (adică statele care își schimbă preferința electorală de la un ciclu la altul sau și-o mențin la limită). State precum Texas (tradițional republicane) ori California (tradițional democrate) vor vota candidatul partidului indiferent de nume. Dar cine va câștiga statele swing va deveni următorul președinte al SUA. Aici bătăliile se dau la baionetă, la propriu, în contextul în care în trecut s-au câștigat aceste state cu diferențe infime de câteva zeci de mii sau sute de mii de voturi.

Michigan, Pennsylvania, și Wisconsin vor fi cu adevărat decisive. În aceste state swing Trump și Kamala se află umăr la umăr.

Arizona, Nevada, Carolina de Nord, Georgia, sunt considerate și ele state swing, deși în Georgia potrivit sondajelor Trump are un avans de 5 procente.

Așadar, bătălia în această seară se va da pentru statele mai sus menționate care vor decide soarta alegerilor.

Un alt bazin electoroal important sunt tinerii. Există azi un curent al acestora să voteze mai degrabă cu Kamala Harris, după o perioadă în care Joe Biden pierduse bazinul electoral format din tineri. Politicile ambigue și uneori la nivel declarativ agresive pro-avort ale lui Donald Trump contribuie și ele la acest curent.

 

IV. Puncte forte și puncte slabe ale celor doi candidați

5. -imagine fara descriere- (trump_propaganda_64880100_42501100.jpg)

E de așteptat ca Donald Trump să se axeze pe factorul economic, unde are un ascendent puternic față de Administrația Biden-Harris. Trump se va axa probabil pe gestionarea economiei americane de către actuala administrație și va încerca să arate că cea care a condus în ultimii ani a fost de fapt Kamala Harris. 

Un alt aspect pe care Trump se va axa vor fi politicile de stânga ale Kamalei Harris, pe care Trump le numește „comuniste”, și lipsa ei de consecvență în politicile interne, inclusiv medicale.

Anularea unor datorii pentru americani, subvenții pentru un fel de program „Prima Casă” sau plafonarea prețurilor la produse, politici susținute de Kamala Harris amintesc mai degrabă de state aflate în curs de dezvoltare, iar Donald Trump în mod sigur va folosi acest lucru în favoarea sa. 

Pe lângă situația dificilă a economiei americane, migrația ilegală va fi și ea cu siguranță un alt subiect principal pe agenda lui Trump.

Kamala Harris se va axa pe trecutul penal al președintelui american, fiind primul președinte din istoria SUA condamnat definitiv, mai ales în contextul antitezei în care ea e la origine procuror.

Un alt subiect extrem de sensibil pe care Harris îl va aborda este legea Roe v. Wade care protejează la nivel federal dreptul femeilor la avort. Legea protejează acest drept până în momentul în care fetusul poate supraviețui în afara uterului mamei. Înainte de Roe v. Wade fiecare stat în parte gestiona chestiunea avorturilor. 

Dar Trump a susținut abrogarea Roe v. Wade, deși în momentul actual e mai moderat. În 2022 el s-a lăudat de mai multe ori că a numit trei dintre cei șase judecători ai Curții Supreme care au votat, în 2022, anularea Roe v. Wade, eliminând astfel protecțiile federale în privința avortului. Multe state republican moderate au fost atunci extrem de iritate de decizia Curții Supreme.

În mod cert ambii candidați vor încerca să facă din alegerile din 5 noiembrie un referendum împotriva celuilalt.


V. Politica externa: China, Ucraina și mai ales Gaza

6. Operațiune... (israel-gaza-idf-hamas_82215200_95378100.jpg)

Nu e de așteptat ca politica externă să joace un rol primordial în dezbatere, dar ea va fi o componentă a celor 90 de minute de confruntare. 

Dacă în ceea ce privește contracararea Chinei există un consens între democrați bipartizan, fiind mai degrabă o diferență de nuanță în modul de abordare a expansiunii chineze, Ucraina și mai ales Gaza vor fi subiecte ce vor conta electoral.

Trump a declarat de mai multe ori că dacă ar fi fost președinte Putin nu ar fi atacat Ucraina și ne așteptăm să o facă din nou. Probabil va fi chestionat despre modalitatea în care „va opri în 24 de ore războiul din Ucraina” dacă va reveni la Casa Albă și declarațiile sale controversate despre NATO.

Însă dacă asupra războiului din Gaza declanșat după atacul terorist comis de Hamas în 7 octombrie împotriva Israelului, Trump se poziționează ferm pentru o susținere necondiționată a Israelului, situația e mai dificilă pentru Harris.

Administrația Biden-Harris și-a manifestat și ea susținerea totală pentru dreptul Israelului de a se apăra, dar are de înfruntat un bazin electoral propriu de stânga care susține și cauza palestiniană și care e format și din populație musulmană. În Pennsylvania spre exemplu, un swing state, există o comunitate mare de musulmani. 

Potrivit datelor statistice, 90% din cei care votează republicanii susțin Israelul, în timp ce procentul în tabăra democraților e undeva la 60%.

Așadar, întrebarea asupra acestui conflictului din Orientul Mijlociul va fi cum se va poziționa Kamala Harris în războiul din Gaza. Aici Harris care va trebui să găsească din nou un echilibru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel