Meciul dintre Galatasaray şi Fenerbahce, din Supercupa Turciei, care trebuia să aibă loc în Arabia Saudită, a fost amânat pentru o dată care se va stabili ulterior. Cele două echipe au refuzat să mai joace, după ce jucătorilor li s-a interzis să poarte la încălzire şi la ieşirea de la vestiare tricouri cu chipul lui Mustafa Kemal Ataturk, părintele Turciei moderne.
Ali Koc, preşedintele clubului Fenerbahce, a declarat, la scurt timp după decizia de amânare a meciului, că "dacă nu există Ataturk, atunci nu există Turcia. Nu va fi niciun meci în Arabia Saudită".
Jucătorii celor două echipe au vrut să iasă pe teren înaintea fluierului de start cu două bannere pe care scria "Pace acasă, pace în lume" şi "Cât de fericit este cel care spune 'sunt turc'", două dintre sloganurile rostite de Ataturk. Oficialii din Arabia Saudită au refuzat să permită aceste lucruri, precum şi purtarea unor tricouri de către jucători la încălzire cu chipul lui Ataturk aşa că reprezentanţii cluburilor din Istanbul au decis ca meciul să nu se mai joace.
Cele două cluburi au emis o declaraţie de presă comună prin care îşi anunţau decizia de amânare a meciului.
"Competiţia Supercupa 2023, care era programată să se joace vineri, 29 decembrie, la ora 20:45, a fost amânată pentru o dată ulterioară ca urmare a deciziei comune pe care am luat-o cu cluburile noastre din cauza unor perturbări în organizare. Dorim să mulţumim Federaţiei de Fotbal, instituţiilor şi organizaţiilor relevante din ţara gazdă pentru eforturile depuse până acum în organizarea Supercupei", se arată în comunicatul semnat de Galatasaray şi Fenerbahce.
Reprezentanţii clubului Beşiktaş, o altă rivală locală a celor două echipe, au anunţat că finala Supercupei se poate disputa fără probleme pe stadionul lor, din apropierea Palatului Dolmabahce.
Primarul din Istanbul salută protestul echipelor
...
Citiți mai departe pe DC Sport: https://www.dcsport.ro/totul-despre-fenerbahce-galatasaray-supercupa-turciei-amanata-din-cauza-protestului-celor-doua-echipe-motivul-amanarii-proteste-si-anunturi-politice-foto_2521.html#google_vignette
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News